Agricultură

2022-01-06, 16:39:23

Legea iniţiată de parlamentarii olteni, promulgată. Fermierii se pot asocia în sistem corporatist

Legea cooperației agricole în forma adoptată de Parlament, urmare a inițiativei actualui ministru al Agriculturii, deputatul PSD Olt Adrian Chesnoiu, și a celorlalţi parlamentari social-democrați olteni, a fost promulgată.


Noua lege le dă posibiltatea fermierilor de a se asocia într-un sistem cooperatist, unindu-și astfel toate forțele pentru susținerea dezvoltării economice, sociale și culturale a comunității și a membrilor săi.

„Am reușit prin modificarea legii să întărim rolul gospodăriei  țărănești în agricultură. Sprijin prin toate demersurile mele micii producători din satul tradițional să își valorifice eficient produsele pe care le obțin cu multă trudă din cultivarea pământului sau creșterea animalelor.  Susțin consumul de produse românești, sprijinind gospodăria țărănească  să se integreze în lanțul comercial, iar produsele de calitate să ajungă pe mesele românilor”, a transmis Chesnoiu.

Pentru a putea beneficia de toate avantajele naționale și europene, statul trebuie sa sprijine înființarea cooperativelor, care pot fi de mai multe tipuri:

    cooperative agricole de servicii;

    cooperative agricole de achiziții şi vânzări;

    cooperative agricole de procesare;

    cooperative agricole de manufacturiere şi mică industrie în agricultură;

    cooperative agricole de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole şi a efectivelor de animale;

    cooperative agricole, care pot desfăşura, în comun, activităţile prevăzute la punctele a) și e);

    cooperative agricole pentru asistenţă mutuală şi asigurare agricolă;

    alte tipuri, formate cu respectarea legii.

Cooperativa agricolă este formată din:

    Membri cooperatori fondatori;

    Membri cooperatori acționari;

    Membri cooperatori asociaţi

Președintele cooperativei agricole este ales de membrii cooperatori şi este de drept președintele consiliului de administrație. Uniunea de ramură se înființează prin asocierea voluntară a unui număr de cel puțin 5 cooperative agricole, care au același domeniu de activitate.

Facilitățile acordate pentru înființarea cooperativelor agricole constau în:

    Scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor care procesează și/sau produc/comercializează material genetic și/sau au activitate de creştere și/sau activitate de reproducţie:

        pentru primii 5 ani de la intrarea în producţie, pentru cele nou înfiinţate;

        pentru 5 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru cele deja înfiinţate;

    Scutirea de la plata impozitului pe profit pentru cooperativele de achiziţii şi vânzări, de procesarea produselor agricole, manufacturare şi mică industrie agricolă şi de exploataţii şi gestionare a terenurilor silvice, piscicole şi a efectivelor de animale pentru:

- primii 5 ani de la intrarea în producţie, pentru cele nou înfiinţate;

- 5 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru cele deja înfiinţate, care au realizat în anul precedent o cifră de afaceri anuală de până la 3 milioane de euro;

    Scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice, microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit pentru persoanele fizice, PFA, II, IF pentru producția valorificată prin/către întreprindere;

    Scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe arendă, dacă terenul este luat în arendă de către cooperativă;

    Scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri utilizate pentru obţinerea producţiei agricole valorificate prin/către cooperativă, cu condiţia valorificării a 50% din producţia finală prin/către cooperative;

    În condiţiile în care cooperativa se lichidează într-o perioadă mai scurtă de 5 ani, pentru sumele respective acordate se recalculează impozitul pe profit şi se percep creanţe fiscale accesorii, conform prevederilor Codului fiscal.


Comentarii

Redacţia

2022-01-06 16:39:23

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...