Legumicultorii olteni, probleme cu dăunătorii din cauza temperaturilor ridicate. Fermier din Izbiceni: „Sunt persoane care au văzut fluturele de tuta absoluta în solar”

Legumicultorii olteni spun că vor avea probleme, în acest sezon, tocmai din cauza temperaturilor extrem de ridicate. Lipsa gerului a făcut ca dăunătorii să nu moară şi să fie prezenţi în solarii, chiar în această perioadă.

La începutul lunii februarie, legumicultorii din Olt vor pune răsadurile de roşii în solarii.

Gelu Voinea, legumicultor din Izbiceni, spune că din cauza temperaturilor ridicate din această iarnă va avea probleme cu dăunătorii.

„Nu am avut iarnă, temperaturile au fost foarte ridicate. Pentru noi este un mare dezavantaj că ziua am avut temperaturi cu plus, când în mod normal ar fi -5, -6 grade. Spre finalul săptămânii, temperaturile vor urca până la 12 grade, ceea ce este foarte mult. Vom avea probleme cu dăunătorii, dacă nu vine gerul. Când vine gerul, mai mor din dăunători. Sunt persoane care au văzut fluturele de tuta absoluta în solarii. Tuta absoluta afectează grav tomatele. Ne dorim să vină o perioadă cu temperaturi de -10, -15 grade, atunci mai mor din dăunători. Sperăm ca vremea să nu ne afecteze culturile foarte mult”, a spus fermierul din Izbiceni.

În comuna olteană sunt cinci-şase sute de hectare cu solarii. Cantitatea de roşii produsă aici pe parcursul unui an este foarte mare, în condiţiile în care de pe doar 10 arii se scot, în medie, şapte-opt tone de roşii.