Oameni în putere, buni de muncă, în floarea vârstei, însă aşteaptă cu mâna întinsă să le subvenţioneze statul lenea. Cei mai mulţi dintre asistaţii sociali ar putea, fără probleme, să-şi câştige existenţa prin muncă, însă umplu cârciumile de pe uliţele satelor. Nu le lipsesc berea, cafeaua sau ţigara, iar zilele trec aşteptând să încaseze lună de lună venitul minim garantat.
Vecinul Emil are în jur de 50 de ani, iar în trecut a lucrat la serele de la Scorniceşti. Actualmente nu are niciun venit, locuieşte în casa parintească, n-are animale în gospodărie şi s-ar fi încadrat fără probleme la venitul minim garantat. Pentru că-i cunoasc bine situaţia, funcţionarii din primărie i-au explicat că ar putea beneficia de ajutor de la stat, iar o ancheta socială i-ar rezolva cât de cât probelemele financiare. Ştiu, este greu de crezut, însă omul a refuzat să primească ajutor social, motivând-şi decizia că el poate să muncească, iar alţii au mai mare nevoie de ajutor decât are el. Şi, într-adevăr, vecinul Emil toată vara munceşte pe la oamenii mai instăriţi din localitate, iarna se mai împrumută pe ici pe colo, însă niciodată nu rămâne dator. Cum găseşte de lucru prin vreo gospodărie, îşi achită datoriile.
Cazul vecinului de la ţară nu ştiu dacă este singular, dar cu siguranţă este printre puţinele situaţii. Este o meteahnă ca statul să-ţi ofere ajutor, chiar dacă tu eşti bun de muncă. Înţeleg că poţi rămâne o perioadă fără serviciu, că n-ai unde să munceşti o lună, două, trei, dar când tu iei ani de zile ajutor social, deşi eşti om în toată puterea, atunci este lene, iar lenea n-ar mai trebui subvenţionată.
Caută
