LiveSCORE/Vedița Colonești-Unirea Bascov 0-1. Argeșenii merg în Liga a III-a!

Campioana județului Olt are nevoie de victorie, după înfrângerea la limită, scor 2-1, înregistrată în primul meci de la barajul de promovare cu Unirea Bascov, pentru a accede în Liga a III-a. Cu șansa a doua, gruparea pregătită de Mircea Stan încearcă să furnizeze surpriza, o eventuală promovare fiind una istorica în condițiile în care județul Olt nu este reprezentat în competițiile organizate de FRF.

Unirea Bascov este echipa care merge în Liga a III-a. Argeșenii sărbatoresc promovarea pe terenul din Colonești.

Min 90: Trei minute de prelungire

Min 90. Ultima schimbare la Bascov. Iese Dalu, intră Chirciu

Min 86: Ratare mare a lui Gălan. Mijlocașul de la Colnești reia din apropiere, portarul Bascovului are un reflex senzațional

Min 84: Marcu execută o lovitură liberă, zonă centrală, de la 30 de metri, mingea trece pe lângă poarta lui Vlăsceanu

Min 76: Cincă reia din voleu, de la 16 metri, peste poartă. Colonești pune presiune în careul argeșnilor, însă nu reușesc să înscrie golul care să le mai dea speranțe de a întoarce rezultatul

Min 75: Schimbare la Colonești. Iese Cioboată, accidentat, intră Matei

Min 71: Robert Stancu execută, pe jos, o lovitură liberă de la 25 de metri, departe de poartă

Min 70: Dublă schimbare. La Colonesti a ieșit Dani Popa, a intrat Mateescu, la Bascov a ieșit Tameș, a intrat Sanda

Min 65: Cincă execută un corner de pe dreapta, portarul echipei argeșene boxează balonul, iar pericolul este îndepărtat

Min 63: Ocazie pentru Colonești. Robert Stancu poartă o acțiune pe dreapta, centrează în fața porți pentru Tănasă, însă Marin respinge în ultimul.moment. Cornerul, primul pentru Colonești, rămâne fără rezultat

Min 61: Schimbare la Bascov. Iese Dima, intră Naciu

Min 60. Ciprian Tănasă șutează de la 25 de metri, mult peste poartă

Min 55: Schimbare la Colonești. Iese Ovidiu Stan, intră Mihailă

Min 46. A început repriza a doua. La acest scor, echipa care merge în Liga a III-a este Bascov

Final de prima repriză. Vedița Colonești și-a redus mult șansele de promovare, după golul încasat, în urma unor gafe de proporții în apărare.

Min 41. Ocazie pentru Vedița. Robert Stancu reia, din foarfecă, un balon trimis în careu, portarul oaspeților reține


Min 40: 0-1. Gol Bascov. După o gafă mare a lui Delcea, balonul ajunge la Taudor, care reia în plasă din trei metri


Min 35. Primul corner al partidei.Marcu centrează īn careu, portarul Vediței boxează balonul, iar Dani Popa respinge în afara terenului. Noua lovitură de la colț, executată tot de Marcu rămâne fără rezultat  

Min 30: Dalu primește o pasă pe culoar, fundașii centrali ai Vediței Colonești ezită să respingă, Dani Popa vine din lateral și îndepărtează pericolul


Min 25: Ocazie mare ratată de Colonești. Cincă obține o lovitură liberă de la 20 de metri, perpendicular pe poartă. Tănasă execută, mingea trece milimetric pe lângă stâlpul porții din dreapta portarului


Min 20. După aproape o jumătate de repriză, nu s-a contabilizat niciun șut pe poartă, jocul fiind fragmentat, cu multe faulturi la jumătatea terenului

Min 10. Jocul desfășoară la mijlocul terenului, fără ocazii de poartă

A început jocul. 

 Vedița Colonești: Vlăsceanu, Cioboată, Alin Păun, Delcea, Dånuț Popa, Gălan, Cincă, Robert Stancu, Aria, Ovidiu Stan, Ciprian Tănasă.

Rezerve: Albu, Mihăilă, Mateescu, Ștefănescu, Matei, Rădulescu, Alin Pufu.

Antrenor: Mircea Stan.


Unirea Bascov:Adrian Tănase, Dragoș Ciocârlan, Andrei Mînze, Bogdan Stancu, Nicolae Marin, Cosmin Piscanu, Iulian Tameș, Taudor, Dalu, Marius Dima, Marcu.

Rezerve: Tutunaru, Dulcea, Dogaru, Chirciu, Sanda, Marin, Petre.

Antrenor: Adrian Dulcea.

Duelul decisv pentru promovare va fi condus la centru de arbitrul divizionar A, Horia Mladinovici, din București, ajutat la cele două tușe de Marius Badea și Silviu Costache, ambii din Vâlcea.