Liviu Voiculescu, ales preşedinte al PNL Olt

Primarul comunei Cungrea, Liviu Voiculescu, a fost ales, vineri după-amiază, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Olt a PNL, în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean, desfăşurat la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina. Voiculescu a fost singurul candidat pentru această funcţie.
La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Cristian Buşoi, secretarul general al partidului Robert Sighiartău, dar şi parlamentarii de Olt Siminca Mirea şi Gigel Ştirbu.

Odată cu alegerea lui Voiculescu, delegaţii au ales şi prim-vicepreşedintele pentru politic publice, în persoana viceprimarului oraşului Scorniceşti, Daniel Tudor, dar şi doi membri în Biroul Politic Judeţean - George Ciucu şi Sabin Roşca. Şi pentru aceste funcţii au fost candidaţi unici.

Voiculescu a câştigat mandatul de preşedinte cu 376 de voturi din cele 383 exprimate, restul fiind declarate nule.

Funcţia de preşedinte al PNL Olt a devenit vacantă după decesul lui Costel Moisescu, la finalul anului trecut.