Învăţământ

2019-09-23, 11:39:08

Liceul „Alexe Marin” Slatina, proiect cu fonduri europene pentru reducerea abandonului şcolar

Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din Slatina desfăşoară , în perioada 1 septembrie 2019 - 31 august 2021, proiectul Erasmus+ KA1, „Raising teaching quality to reduce early school leaving”.


Proiectul, care are un buget de peste 20.000 euro, urmăreşte participarea a 10 profesori la cursuri de formare pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de utilizare a unor metode şi tehnici de predare inovatoare, centrate pe elevi, care să încurajeze rezolvarea sarcinilor din lumea reală şi dezvoltarea competenţelor transversale.

„Astfel, aceştia vor fi capabili să realizeze o interconexiune rapidă a diferitelor cauze şi consecinţe ale abandonului şcolar timpuriu precum şi însuşirea unor politici, strategii şi măsuri pentru a preveni ESL (early school leaving). Bugetul proiectului este de 20.840 de  euro. Printre obiective se numără următoarele: reducerea ratei abandonului şcolar în rândul elevilor LTAM prin creşterea atractivităţii orelor de predare – învăţare - evaluare şi motivarea elevilor de a finaliza cursurile obligatorii, folosind digitalizarea şi metode activ participative şi creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a absolvenţilor LTAM prin dezvoltarea competenţelor care să îi ajute să se adapteze la cerinţele pieţii muncii europene actuale”, se arată într-un comunicat al liceului.

În cadrul proiectului, 10 profesori vor beneficia de finanțare pentru participarea la cinci cursuri susținute de furnizori de formare din Uniunea Europeană. Cursurile se vor desfășura în cinci fluxuri, după cum urmează:

Fluxul 1 (doi participanți) – cursul "SEL- Social and Emotional Learning” (Globtrain) 13-19 octombrie 2019 Berlin;
Fluxul 2 (doi participanți) – cursul “Strategies for improving classroom atmosphere and student motivation in school: A modern Challenge for teachers.”(Cervantes Training) 14-20 martie 2020;
Fluxul 3 (doi participanți) – cursul “Cursul “Countering dropout” (Submeet) mai 2020, Vasto, Italia;
Fluxul 4 (doi participanți) – cursul“Tackling Early School Leaving (ESL)” (Doreea) 21-25 septembrie 2020 Barcelona, Spania;
Fluxul 5 (doi participanți) – cursul “Going Digital in an Innovative Classroom”(ITC – International TEFL Certificate) 5-9 octombrie 2020 Praga, Cehia.

„Profesorii participanți la cursuri au fost aleşi pe baza unei proceduri de selecție organizate în perioada 9 – 13 septembrie 2019 şi publicate pe site-ul proiectului, https:// erasmusltam. wordpress.com/”, mai spun reprezentanţii Liceului „Alexe Marin”.

În perioada 20 septembrie – decembrie 2019 se vor realiza activități de pregătire lingvistică (engleză) cu durata de 20 ore pentru participanții la cele cinci cursuri.

„Prin programul Erasmus+ KA1, Liceul Tehnologic „Alexe Marin” întrevede noi oportunităţi de finanţare pentru noi proiecte şi parteneriate transnaţionale prin care să se dezvolte abilităţi şi competenţe ce stimuleaza dezvoltarea socio-profesională, învaţarea pe tot parcursul vieţii şi inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii”, mai transmite sursa citată.

Comentarii

Redacţia

2019-09-23 11:39:08

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...