Lucrările la centura de Nord a Caracalului, finanţată prin PNDL 1, încep în două săptămâni

Consilierii locali din Caracal au aprobat, joi, acordul dintre municipalitate şi CFR SA pentru închirierea suprafeței de 1.676 metri pătraţi, teren care se află pe traseul centurii de nord a municipiului.

Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a declarat că acordul aleşilor locali reprezintă ultimul pas în implementarea proiectului, lucrările efective urmând să înceapă peste două săptămâni.

„Aşteptam de mult acest proiect, iar după votarea lui vom derula imediat lucrarea. În maximum două săptămâni semnăm contractul şi începem pentru că lucrarea este deja licitată din anul 2013. Este o investiţie foarte importantă pentru că face legătura cu centura de Sud şi scăpăm de traficul greu”, a declarat Radu.

Centura de Nord sau mini-centura Caracalului va avea 1,8 kilometri, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 1. Autorităţile au finalizat deja procedura de atribuire a contractului, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 2,5 milioane lei.

Traseul mini-centurii de ocolire a Caracalului începe de la intrarea dinspre Slatina, imediat în stânga.