Mai mulţi olteni şi-au făcut paşaport anul trecut, faţă de 2016

14.531 cereri pentru eliberarea paşapoartelor au fost primite la nivelul serviciului Olt, în 2017, fiind înregistrată o creştere cu 24,83% faţă de anul 2016, când au fost primite 11.641 de cereri, potrivit Prefecturii Olt.

Totodată, a crescut şi numărul paşapoartelor eliberate la ghişeu: 13.467, în 2017, cu 27,56% mai multe faţă de anul 2016, când au fost eliberate 10.557.

În 2017 a crescut şi numărul măsurilor restrictive implementate privind suspendarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, în baza comunicărilor de la autorităţile competente (instanţe de judecată, parchete, IGPR) = 470, creştere cu 8,29% faţă de anul 2016, când au fost emise 434 de astfel de măsuri.

Reprezentanţii Prefecturii Olt spun că, în cursul anului 2017, la cele două puncte de lucru ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Olt, respectiv Caracal şi Corabia, au fost preluate un număr de 949 cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi au fost eliberate 921 documente de călătorie, comparativ cu 783 cereri primite şi 776 paşapoarte eliberate în cursul anului 2016, creşterile fiind cu 21,2% pentru cereri, respectiv 18,69% pentru paşapoartele eliberate.