Mamografii gratuite pentru sute de oltence din mediul rural. Proiectul a fost demarat de Clubul Rotary Slatina

Clubul Rotary Slatina a organizat sâmbătă, la restaurantul „Parc Hotel” din Slatina, o nouă ediţie a Balului Anual Rotary. Pe lângă sărbătorirea a 18 ani de activitate a clubului în Slatina, rotarienii au demarat un nou proiect caritabil. Acesta este destinat exclusiv femeilor, Clubul Rotary susţinând lupta împotriva cancerului mamar. Femeile din mediul rural vor beneficia de screening gratuit prin mamografie.

Reprezentanţii Cubului Rotary Slatina au decis să demareze acest nou proiect care vine în sprijinul femeilor ce trăiesc în mediul rural, după ce au constatat că, în ultimii trei ani, cancerul de sân a urcat pe locul al doilea ca număr de decese la nivel mondial, după bolile cardiovasculare.

„În România, numărul cazurilor de cancer şi al deceselor provocate de acesta este în creştere mai mare faţă de media regională şi globală. Descoperirea în stadii incipiente a bolii creşte şansele de supravieţuire, iar gradul de informare asupra bolii este mai mic în mediul rural decât în cel urban. Am observat că nu exista un program naţional al Ministerului Sănătăţii pentru screeningul cancerului mamar gratuit. În cadrul balului organizat sâmbătă, la care au participat aproximativ 200 de persoane, a fost organizată o licitaţie cu obiecte de artă: picturi, vase de ceramică, ii tradiţionale şi o tombolă cu premii oferite de către rotarieni, astfel încât obiectivul balului, acela de a strânge cât mai mulţi bani pentru a susţine investigaţii medicale pentru cât mai multe femei, să fie îndeplinit cu succes”,
a spus Simona Capisizu.

Banii strânşi în urma acestui bal vor ajuta la testarea a peste 270 de femei din mediul rural, acestea având şansa de a descoperi timpuriu dacă pot dezvolta cancer de sân. Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de femeile cu vârsta de peste 45 de ani din localităţi din judeţ, care vor avea deplasarea şi investigaţiile medicale asigurate din fondurile colectate în urma desfăşurării balului. Acest proiect va fi derulat până în octombrie.

De-a lungul timpului, din fondurile strânse la Balul Anual Rotary au fost recompensaţi elevii care au obţinut premii la Olimpiadele Naţionale, au fost susţinute tratamentele pentru doi copii bolnavi de autism, Secţia de Recuperarea Neuromotorie Pediatrică din cadrul SJU Slatina a fost dotată cu aparatură de specialitate şi au fost acordate burse lunare, în bani, pentru trei studenţi ce provin din căsuţe de tip familial.