Mănăstirea Călui, proiect pentru reabilitare cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro

Mănăstirea Călui din localitatea omonimă ar putea fi reabilitată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR), proiectul urmând să fie depus la Ministerul Fondurilor Europene, în următoarele două luni, potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Cultură Olt. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ două milioane de euro.

Şeful Direcţiei pentru Cultură Olt, Gheorghe Iorga, spune că documentaţia pentru reabilitarea acestui lăcaş de cult este completă, urmând să fie aprobată de responsabilii din guvern.

„Un alt proiect avansat, tot prin Programul Operaţional Regional, este cel pentru Mănăstirea Călui, respectiv restaurarea chiliilor, tunului-clopotniţă şi a zidurilor de incintă. Proiectul este făcut de o firmă din Bucureşti, cu o firmă de consultanţă tot din Capitală şi sperăm ca, în maximum două luni, să fie depus la Ministerul Fondurilor Europene. În mod sigur, şi acesta va fi eligibil pentru că proiectul este foarte bun, fiind avizat de Comisia Naţională de Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii şi cred că nu vor fi probleme”,
a declarat, pentru Gazeta Nouă, Iorga.

Mănăstirea Călui din comuna omonimă are nevoie de consolidarea şi restaurarea zidurilor din incintă precum şi a turnului clopotniţei. Monumentul nu este pus în valoare, nefiind inclus într-un circuit turistic.

Aşezământul monahal, înconjurat de un puternic zid de cărămidă, a fost întemeiat între anii 1516 - 1521 în timpul domniei lui Neagoe Basarab. La Mănăstirea Călui a fost înmormântat în pronaosul bisericii, în anul 1608, Preda Buzescu, mare ban al Craiovei, iar în anul 1610 Radu Buzescu.