Jucător în vârstă de doar 20 de ani, slătineanul Marian Manea, a fost decisiv în meciul retur din cadrul barajului de promovare în Liga a II-a, reuşind să înscrie, în minutul 65, unicul gol al întâlnirii, cu o reluare de cap din câţiva metri, după un corner executat bine de Vasile Gheorghe. Este prima „reuşită” la acest nivel, în condiţiile în care în urmă cu ceva timp era rezervă la Liga a IV-a.
Serios, dar mai ales muncitor, Marian Manea consideră că perseverenţa şi şansa acordată de antrenor, i-au adus locul în unsprezecele de bază al grupării slătinene.
„Primul meu gol a venit într-un moment deosebit. Mă bucur, ne-am dorit cu toţii foarte mult să promovăm, ştiam că dacă avem atitudinea pozitivă vom câştiga atât în deplasare, cât şi acasă, şi aşa a fost. Este şi meritul meu că am ajuns să joc titular, dar fără şansa antrenorului nu aş fi reuşit. A avut încredere în mine şi mă bucur că am reuşit să conving. Este nevoie de un dram de noroc. Îmi amintesc că la un meci amical, în a doua repriză m-a pus fundaş central, eu jucam mijlocaş la închidere, iar de atunci am rămas în echipă”, spune Marian Manea, care a progresat extraordinar, devenind jucător de bază în cadrul echipei slătinene.
Cel care l-a trimis pentru prima dată în teren, pe când avea aproximativ 6 ani, a fost George Oancea, antrenor care l-a luat din tribună pentru a completa echipa la un antrenament. De atunci, a rămas pe terenul de fotbal.
„Am început fotbalul din întâmplare. M-am dus la un antrenament la un verişor de-al meu, aveam 5-6 ani, iar domnul Oancea m-a băgat şi pe mine că nu venise un jucător. Nu ştiu ce scheamă am făcut, dar de atunci m-a oprit. Mai târziu am evoluat sub comanda lui Costel Asănică, apoi la grupa antrenorilor Marius Popa şi Cristian Stănculeţu, în Liga Elitelor”, povesteşte Marian Manea.
Fundaşul central al grupării slătinene, Marina Manea, mai spune că jucătorii experimentaţi l-au ajutat să crească din punct de vedere fotbalistic.
„S-a format o familie frumoasă. Vara trecută au venit mulţi jucători, toţi au un caracter frumos, iar cei mai experimentaţi ne-au ajutat, atât pe teren, cât şi în afara lui. Contează foarte mult să iei ceea ce e mai bun de la feicare. Mi-aş dori Rapid Bucureşti în prima etapă, însă, oricine ar fi, sperăm să începem cu victorie. Avem o săptămâna pauză, după care reluăm pregătirea. Prefer să mă odihnesc în această săptămână şi, bineînţeles, să petrec timp cu familia, pentru că în cele trei săptămâni de izolare nu i-am văzut”, a mai spus Marian Manea, fundaşul central al echipei CSM Slatina.