Marius Iancu: „Ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul de încălzire vor putea fi solicitate concomitent”

Deputatul de Olt Marius Iancu se numără printre parlamentarii care au votat pentru simplificarea modului în care se acordă asistenţa socială, în România.

Iancu a declarat că acordarea ajutorului social, alocaţiei pentru susţinerea familiei şi ajutorului de încălzire va putea fi solicitată concomitent, beneficiarii putând fi verificaţi prin schimbul de date dintre primării şi alte instituţii. De asemenea, bursele şcolare nu vor mai fi luate în calcul la stabilirea acestor ajutoare.

„Am votat în plenul Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 93/2016 pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a unor beneficii de asistenţă socială. Acordarea ajutorului social, alocaţiei pentru susţinerea familiei şi ajutorului de încălzire va putea fi solicitată concomitent, iar verificarea beneficiarilor se va face prin schimbul de date dintre primării şi alte instituţii. Bursele şcolare nu vor mai fi luate în calcul la stabilirea acestor ajutoare”, a afirmat Marius Iancu.

El a adăugat că aprobarea proiectului de lege îi va scuti pe români de drumul inutil între instituţiile statului.

„Acest lucru înseamnă birocraţie mai puţină, iar oamenii nevoiaşi nu mai sunt puşi să facă zeci de drumuri între instituţii”,
a mai declarat Iancu.