Marius Iancu: Cîțu, cămătarul din Guvernul PNL

Deputatul PSD Marius Iancu, membru în Comisia de Buget-Finanţe din Cameră, arată că, de fapt, prin Ordonanţa privind amânarea ratelor bancare pentru populaţie băncile obţin mai mulţi bani pentru că dobânda "se capitalizează la soldul existent", pe perioada suspendării.

Parlamentarul oltean spune că Ordonanța privind amânarea ratelor la creditele bancare pentru populație, așteptată de majoritatea românilor cu credite, care în această perioadă de criză, sunt în șomaj tehnic sau stau acasă cu copiii primind numai 75% din salariu, se dovedește o nouă păcăleală marca PNL și o scamatorie financiară în favoarea băncilor făcută de cel mai las politician, ministrul Finantelor Florin Cîțu.

„Practic, băncile obțin mai mulți bani și românii sunt din nou păgubiți pentru că dobânda din perioada suspendării "se capitalizeaza la soldul existent", adică populația și firmele vor ajunge să plătească dobândă la dobândă. Încă o dovadă că acest act normativ nu este dat pentru a-i ajuta pe români, ci pentru a ajuta băncile să treacă, din nou, mai ușor printr-o viitoare criză economică, este și faptul că cei care înregistrează întârzieri la plata creditelor nu sunt eligibili. Adică despre cei care au deja probleme financiare și dacă li se mai diminuează veniturile, în această perioadă, și nu pot să își mai achite deloc ratele, Guvernul liberal consideră că acești oameni sunt niște răufăcători care merită să își piardă casele și să ajungă în stradă sau să fie executați de bănci”, a afirmat Marius Iancu.

Deputatul mai reclamă că, dacă în alte țări, guvernele și băncile naționale au cautat cele mai bune solutii pentru populație, în România, „gașca formată din oficialii BNR, premierul Ludovic Orban, ministrul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis slujesc în continuare, grupurile de interese străine și protejeaza băncile”.

„Cele trei avize negative consecutive pe care i le-am dat la audierile din comisiile parlamentare reunite de Buget, Finanțe și Bănci, ministrului Florin Cîțu nu au fost deloc o răfuială politică. Florin Cîțu ne-a arătat că nu îl interesează deloc de români. De la declarațiile alarmiste, la lipsa coerenței în discurs până la lovitura de grație- o ordonanță "speculativă" care aduce profit băncilor în cea plină criză medicală provocată de coronavirus, Florin Cîțu demonstrează că este doar un cămătar al băncilor”, a mai spus parlamentarul PSD.

Marius Iancu a oferit şi un exemplu încare, potrivit prevederilor ordonanţei, românii plătesc mai mulţi bani către bănci.

„Pe scurt, la un credit de nevoi personale de 10.000 euro (echivalent în lei) pe 5 ani, cu o dobândă de 9% pe an, după perioada de amânare de 9 luni, rata lunară crește cu 52 lei (sau 64 lei, dacă se capitalizeaza dobânda). La un credit ipotecar de 60.000 euro (echivalent în lei) pe 30 ani, cu dobânda de 5% pe an, rata lunară crește cu 180 lei, pe urmatorii 5 ani. Propunerea PSD: cele 6 luni când nu plătesc rate se pun la sfârșitul perioadei de creditare fără dobânzi sau taxe sau comisioane în plus”, mai arată Marius Iancu.