Politică

2019-08-23, 09:18:12

Marius Iancu, cosemnatar al unui proiect de lege pentru crescătorii de animale

Deputatul PSD Marius Iancu este cosemnatar al unui proiect de lege ce vizează susţinerea crescătorilor de bovine.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar în această sesiune parlamentară ar trebui să fie adoptat şi de Camera Deputaţilor, pentru a deveni lege.

Potrivit proiectului „Programul de susţinere a crescătorilor de taurine din rasele Bălţata Românească, Brună şi Sura de Stepă”, vor fi acordate ajutoare de stat în valoare de 10 milioane de euro, pentru investiţii în ferme şi adăposturi cu capacităţi cuprinse între 30 şi 300 de locuri.

Se aprobă programul multianual de susţinere a activităţii în sectorul creşterii taurinelor din rasele Bălţata românescă, Brună şi Sura de stepă pentru investiţii pentru realizarea de ferme noi/adăposturi noi pentru animale de reproducţie, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative.

Potrivit iniţiatorilor, scopul proiectului este instituirea unei scheme de ajutor de stat în vederea îmbunătăţirii performanţei şi sustenabilităţii fermelor. Schema de ajutor se aplică pe perioada 2018 – 2020, iar valoarea totală este de 10 milioane de euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii.

Comentarii

Redacţia

2019-08-23 09:18:12

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...