Marius Iancu: PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva lui Vlad Voiculescu

PSD va depune, în Parlament, o moțiune de cenzură împotriva ministrului Vlad Voiculescu, potrivit deputatului oltean Marius Iancu.

Parlamentarul PSD Olt a afirmat că sunt deja foarte multe motive pentru care ministrul Sănătăţii trebuie să plece din funcţie, adăugând că „Indiferența ucide!”.

„Anastasia Victoria Andrei, biolog, timp de 40 de ani, la Institutul National de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan din București, cercetător renumit într-un domeniu unde țara noastră a fost deschizătoare de drumuri, este una dintre victimele incendiului de la Institutul Matei Balș. Este unul din motivele pentru care Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății trebuie să își dea demisia. Alte șapte victime care au decedat în secția Covid sunt alte motive pentru care Voiculescu trebuie să plece acasă! Familiile îndurerate și prietenii și miile de români care sunt indignați de ceea ce se întâmplă în spitalele din România sunt deja prea multe motive pentru care cerem demisia lui Vlad Voiculescu. PSD va depune, în Parlament, și o moțiune de cenzură împotriva ministrului Vlad Voiculescu! Indiferența ucide!”, a conchis Marius Iancu.