Marius Iancu: „România va accesa fonduri europene de 230 de milioane de euro pentru reducerea şomajului”

Deputatul Marius Iancu se numără printre parlamentarii care au dat aviz favorabil modificării şi completării Legii privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, ce are ca scop reducerea deficitului de muncă din anumite regiuni şi crearea de condiţii pentru românii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă.

Deputatul de Olt spune că România va putea accesa peste 230 de milioane de euro pentru punerea în aplicare a acestor măsuri.

„România va accesa fonduri europene de 230 de milioane de euro pentru reducerea şomajului. Am dat aviz favorabil, în Comisia de Buget - Finanţe, pentru Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Scopul acestui proiect este reducerea deficitului de forţă de muncă în anumite regiuni, încurajarea investiţiilor în zonele defavorizate sau posibilitatea românilor din Anglia sau Irlanda de Nord să se întoarcă şi să muncească în România”, a afirmat Marius Iancu.

Aceasta este o măsură prevăzut în programul de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile, potrivit lui Iancu.

„Printre altele, proiectul de lege prevede ca persoanele care se încadrează în altă localitate decât cea de domiciliu, iar angajatorul sau autorităţile locale nu le oferă locuinţă, primesc din partea statului o primă de instalare cuprinsă între 12.500 şi 15.500 de lei. Firmele care angajează absolvenţi, persoane peste 45 de ani sau persoane cu handicap primesc 900 de lei pe lună, de la stat, timp de 12, respectiv 18 luni. Implementăm în acest fel o altă măsură din Programul de Guvernare”, a adăugat Marius Iancu.