Administraţie

2019-03-16, 15:44:52

Marius Oprescu, despre situaţia de la Scorniceşti: „Se vor convinge singuri şi ne vor căuta, probabil, să îi primim înapoi în proiect”

După ce consilierii locali din Scorniceşti au eşuat în aprobarea regulamentului de salubritate şi a patra oară, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat că oraşul din nordul judeţului se îndreaptă spre un blocaj pentru că nu vor mai putea să colecteze, să transporte sau să depoziteze gunoiul.

Oprescu a afirmat că neaprobarea regulamentului de salubritate este echivalentă cu excluderea din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco, iar aleşii locali care s-au opus vor fi primii care vor cere reprimirea.

„Până în momentul în care vom da drumul la funcționarea managementului gunoiului, dacă nu vor intra în acest proiect, bănuiesc că probabil vor ieși și abia atunci ne vom îndrepta către un blocaj pentru că nu vor mai avea unde se ducă gunoiul. Nu este caz unic, dar se vor convinge singuri şi ne vor căuta probabil să îi primim înapoi în proiect. Nu știu dacă va fi posibil așa, vom vedea atunci. Acum nu pot eu să spun dacă mai putem să îi băgăm înapoi, odată ce îi vom da afară din proiect. Juriștii noștri se ocupă de problema asta”, a declarat Marius Oprescu.

Nici Consiliul Local Balş nu a aprobat, încă, regulamentul şi taxa de salubritate, însă şeful CJ Olt a declarat că aici nu vor fi probleme.

„La Balș, consilierii noștri au depus pentru o ședință extraordinară un proiect de hotărâre pentru adoptarea aceste taxe. Așa cum știți la Balș avem majoritate și probabil la Balș și vom reuși să trecem această taxă”, a conchis Marius Oprescu.

Comentarii

Redacţia

2019-03-16 15:44:52

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...