Marius Oprescu: „Pentru cele mai grave cazuri pe care le-am avut la ATI ne-am împrumutat de la un alt spital din ţară de cinci doze de Tocilizumab”

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, trage un semnal de alarmă cu privire la supraaglomerarea spitalelor din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus dar şi despre faptul că Ministerul Sănătăţii nu distribuie medicamentele necesare tratării bolnavilor. Astfel, Spitalul Slatina s-a văzut nevoit să împrumute de la o altă unitate medicală din ţară cinci doze de Tocilizumab pentru tratarea unor pacienţi cu COVID-19.

Marius Oprescu a arătat că Spitalul Slatina a trimis la timp documentaţia pentru a primi medicamentele necesare de la Ministerul Sănătăţii. Funcţionarii din cadrul Guvernului au întârziat însă distribuirea.

„Spitalele sunt pline, ATI-urile sunt pline, medicamente nu sunt. Înţeleg că domnul Tătaru apare pe la televizor şi vorbeşte că au depozitele pline şi nu cerem noi la timp medicamente. Vă spun şi o să vă arăt că există documente trimise la timp către Ministerul Sănătăţii. Nu au aceste medicamente sau puţinele medicamente pe care le au sunt date, probabil, către spitalele cu care au ei anumite partipriuri. La Olt avem mulţi internaţi, ne-ar trebui o doză mare de din cele două medicamente, Tocilizumab şi Remdesivir. Sunt două medicamente pe care noi nu le putem cumpăra de pe piaţa liberă. Sunt două medicamente pe care numai Guvernul le distribuie. Noi chiar dacă le plătim, chiar dacă nu costă foarte mult, nu le au. Nu sunt în stare să le procure şi doar ei le distirbuie. Ei hotărăsc atât pentru unul, cât şi pentru celălalt, ce cote se alocă judeţelor”, a declarat Marius Oprescu.

Preşedintele CJ Olt a adăugat că din 360 de doze de Tocilizumab şi Remdesivir necesare tratării bolnavilor din Spitalul Slatina, s-au primit doar 42 de doze de Remdesivir.

„Nouă ne-ar trebui în jur de 360 de doze din fiecare pentru tratarea pacienţilor aflaţi în stare gravă în Spitalul Judeţean Slatina. Până ieri, n-aveam niciun dintre cele două medicamente. Am făcut un apel către Ministerul Sănătăţii să nu se mai laude pe la televizor că au depozitele pline pentru că eu vă demonstrez cu hârtii solicitările noastre din timp pentru aceste medicamente. După ce am făcut valuri şi am sunat prin Ministerul Sănătăţii, ieri ne-au venit 42 de doze de Remdesivir. Celălalt medicament nici nu l-am primit. Pentru cele mai grave cazuri, pe care le-am avut la ATI, ne-am împrumutat de la un alt spital din ţară de cinci doze de Tocilizumab”, a conchis Marius Oprescu.