Măsuri la Spitalul Caracal. Pacienţilor le este interzis să părăsescă secţia cât timp sunt internaţi

Pe lângă măsura interzicerii accesului pentru aparţinători sau vizitatori, reprezentanţii Spitalului Caracal au luat decizia complementară de a limita posibilitatea de mişcare a pacienţilor internaţi.

Pentru prevenirea extinderii epidemiei de COVID-19, unitatea medicală caracaleană a luat mai multe măsuri. 

Pe lângă interzicerea accesului vizitatorilor sau aparţinătorilor, pacienţilor internaţi li se interzice părăsirea secţiei sau compartimentului pe perioada internării, iar cei care se prezintă pentru consultaţii în Ambulatoriu nu au voie să intre mai mult de trei persoane odată în incintă. 

„Programului Ambulatoriului integrat este 8.00-15.00, le luni până vineri”, se precizează în comunicatul Spitalului Caracal. 

Pentru a putea avea informaţii despre cei aflaţi în suferinţă, aparţinătorii pot suna la numerele din centrala spitalului pentru a fi direcţionaţi pe secţii. 

„Spitalul Municipal Caracal pune la dispoziţia publicului numerele de telefon ale spitalului, la care aparţinătorii pot apela pentru a fi dirijaţi către secţii, în vederea obţinerii de date privind starea de sănătate a pacienţilor internaţi, în condiţiile respectării normelor referitoare la accesul la date personale. Numerele de telefon din centrala spitalului, la care se pot oferi detalii privind pacienţii internaţi, sunt: 0249.512.369; 0249.512.880, respectiv 0349.403.801. Pentru pacienţii din Terapie Intensivă se vor oferi date în intervalul 12.30-13.30, respectiv 19.30-20.30”, spun reprezentanţii unităţii medicale.

Măsurile sunt valabile până pe 31 martie, cel puţin.