McDonald’s şi alte trei branduri multinaţionale vor să deschidă restaurante pe terenul fostei unităţi militare din Slatina

Aleşii locali slătineni au aprobat, marţi seara, un proiect de hotărâre care vizează concesionarea unui teren de peste 3.400 de metri pătraţi la fosta unitate militară din Slatina, unde un brand multinaţional va deschide un restaurant. Surse din cadrul primăriei au declarat că printre cele patru astfel de propuneri primite de municipalitate se numără şi cea a companiei McDonald’s, câştigătorul urmând să fie desemnat în urma unei licitaţii publice.

Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat că municipalitatea a demarat procedura în urma solicitărilor venite din partea investitorilor.

„Domeniul public şi privat este supus unor reguli foarte stricte de concesionare. Această concesionare se poate face la iniţiativa municipalităţii sau la însuşirea unei propuneri a unui investitor privat. Momentan, avem mai multe cereri acolo. Noi ne-am însuşit acest lucru şi am demarat procedura, s-a făcut o evaluare a terenului, urmând ca în următoarea şedinţă să stabilim comisia de licitaţie, caietul de sarcini şi contractul care se va semna”, a spus Stăncioiu.

El a explicat că numele investitorilor nu poate fi dezvăluit.

„Se urmează o procedură de licitaţie şi nu putem dezvălui numele investitorilor. După cum scrie şi în hotărârea de consiliu local, este vorba despre o unitate de alimentaţie publică, este vorba despre unităţi mari din acest domeniu”, a mai declarat Claudiu Stăncioiu.

Valoarea de piaţă a terenului propus pentru concesionare este de 386.000 de euro, potrivit unei evaluări de specialiate. Aceeaşi sursă arată că preţul pe metrul pătrat este de 112 euro. De la acest preţ va porni şi licitaţia.

Potrivit unui studiu de fezabilitate, aprobat la începutul lunii aprilie de consiliul local, la fosta unitate militară va fi amenajată şi o zonă de agrement generoasă, cu multe spații destinate sportului în aer liber, dar și cu verdeață din belșug.

Tot în luna aprilie, Primăria Slatina şi Armata Română a semnat un nou protocol pentru preluarea de către municipalitate a terenului fostei unităţi militare din Slatina.

Noul protocol vine după ce Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, retransmiterea terenului fostei unităţi militare de pe bulevardul A.I. Cuza către Primăria Slatina.

Potrivit hotărârii de guvern, „după preluare, partea de imobil transmisă (...) se va utiliza pentru realizarea obiectivului «Ansamblu multifuncţional cu următoarele funcţiuni: locuinţe, dotări aferente acestora, servicii, comerţ, zone verzi, sport şi agrement», într-un termen de 5 ani, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 9/2018”.

Noua hotărâre a guvernului a fost emisă după ce primarul Slatinei Emil Moţ a reuşit să renegocieze înţelegerea cu MApN, astfel că primăria nu va mai trebui să cedeze 48 de locuinţe, urmând în schimb să reabiliteze un cămin al armatei. De asemenea, în cazul Cercului Militar, primarul a reuşit să prelungească termenul pentru reabilitarea clădirii.

Pentru ca noul contract să-şi producă efectul a trebuit ca unitatea militară să revină la minister, doar pentru ca Primăria Slatina să o primească înapoi.

Pentru prima dată, terenul fostei unităţi militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012.