Agricultură

2018-12-10, 10:55:25

Ministrul Agriculturii, despre pesta porcină: „Este o situaţie grea, însă suntem lângă crescătorii de animale. Nu ne oprim cu creşterea animalelor în gospodăriile populaţiei”

La curent cu faptul că pesta porcină africană a ajuns şi în judeţul Olt, unde au fost confirmate cinci focare, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că fermierii vor putea creşte în continuare porci în gospodării. Acesta a dat asigurări că toţi cei afectaţi de molimă vor fi despăgubiţi.

Pesta porcină africană evoluează în 295 de localităţi, din 18 judeţe, cu un număr de 1.131 focare şi 381 de cazuri la mistreţi. Potrivit datelor furnizate de ANSVSA, la nivel naţional au fost ucişi 362.648 de porci afectaţi de acest virus.

Câteva sute au fost omorâţi şi la nivelul comunei din judeţ, Rusăneşti, după ce patru focare au fost confirmate prin teste de laborator. Cel de al cincilea focar a apăruta la Cilieni, însă pare să fie fost unul izolat. 

De la apariţia primelor focare de pesta porcină africană, în spaţiul public s-a vorbit despre o eventuală interzicere a creşterii suinelor în gospoădrii.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent, la finalul săptămânii trecute, la Corabia, a precizat că oamenii vor putea creşte în continuare porci în gospodării.

„Eu zic că vom putea stăvili molima, de aceea fac un apel la toţi cei care sunt în situaţia de a opera la faţa locului, înţelegând aici echipajele tehnice, medicii, să-şi facă datoria, să stabilească, în funcţie de situaţie, conduita sanitar-veterinară în aşa fel încât să putem ajunge la izolarea acestor focare şi la eradicarea bolii. Cu această ocazie, fac un apel şi la crescătorii de porcine să fie atenţi la măsurile acestea de biosecuritate, de prevenire. Este o situaţie grea, pe care nu ne-am dorit-o şi nu şi-o doreşte nimeni, însă tot timpul suntem lângă crescătorii de animale, nu ne oprim cu creşterea animalelor în gospodăriile populaţiei”,
a spus Daea.

Şeful Agriculturii româneşti a dat asigurări că toţi fermierii afectaţi de pesta porcină africană vor fi despăgubiţi, mai ales că ţara noastră a primit 34 de milioane de euro ca ajutor pentru eradicarea virusului.

„Dacă ajung, Doamne fereşte, în situaţia de a fi focarul în zona respectivă şi va fi un caz în care buletinele să ateste că este prezent virusul şi deci măsurile sanitar-veterinare sunt obligatorii de luat, să existe această înţelegere, pentru că statul vine cu sprijinul cuvenit şi li se acordă despăgubirea pentru fiecare categorie de animal în parte, înţelegând de la purcei până la scroafe, porci graşi. Am primit de la Comisia Europeană decizia prin care se alocă României 34 de milioane euro ca ajutor pentru măsurile pe care noi le-am luat în vederea eradicării acestei molime destul de dificile şi extrem de periculoase la nivelul Europei şi nu numai”,
a adăugat ministrul.

Comentarii

Redacţia

2018-12-10 10:55:25

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...