Ministrul Cercetării, la închiderea proiectului Moninsert

Conferinţa de închidere a proiectului „Moinsert-Monitorizarea inserţiei profesionale a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic” a avut loc vineri, în sala de şedinţe a CJ Olt. Invitatul special al evenimentului a fost Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.

De asemenea, la conferinţa de închidere a proiectului finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a participat şi vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, dar şi subprefectul Emil Marinescu. Ministrul Mihnea Costoiu a declarat că proiectul derulat de ISJ Olt, în parteneriat cu ISJ Dâmboviţa, este unul de succes, el exprimându-şi speranţa ca astfel de proiecte să fie scrise şi depuse şi în următorul exerciţiu financiar 2014-2020.

 

„Vreau să vă felicit pentru proiect, este unul de succes şi acest lucru contează foarte mult. Suntem în perioada în care, în foarte multe locuri din ţară, se închid proiecte de genul acesta, începute în 2009. Trebuie să înceapă alte proiecte”, a declarat ministrul delegat.


Costoiu a subliniat efortul celor care scriu proiecte pe fonduri europene şi a precizat că, în urma unor discuţii cu alţi miniştri, salariile celor care lucrează pentru a atrage fonduri structurale vor fi pe măsură.


Vicepreşedintele Marius Oprescu a vorbit despre potenţialul sistemului de învăţământ profesional şi tehnic pentru a furniza personal calificat societăţilor care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Olt.

 

„Pentru judeţul Olt, un judeţ cu un preponderent caracter industrial şi agricol, este foarte important un proiect ca cel pe care îl finalizăm astăzi, care priveşte şcolile profesionale şi învăţământul tehnic. Acest învăţământ poate produce pentru societăţile din zona mediului de afaceri elevi pregătiţi pe profilul pe care dânşii îl doresc”, a spus el.


Moinsert-Monitorizarea inserţiei profesionale a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic, nivel 1 şi nivel 2, are o valoare de 4.683.803 lei şi este realizat în parteneriat cu ISJ Dâmboviţa, Institutul de cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Universitatea din Piteşti.

 

Proiectul vizează creşterea gradului de ocupare a ratei de participare pe piaţa muncii, îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii, îmbunătăţirea calităţii resurselor umane şi, mai ales, dezvoltarea unor scheme funcţionale de tranziţie de la şcoală la locul de muncă. Grupul ţintă este format din 1.269 de absolvenţi de Şcoli de Artă şi Meserii, din judeţele Olt şi  Dâmboviţa, care nu îşi continuă studiile la următorul nivel de calificare în învăţământul de zi.