Ministrul Economiei, la inaugurarea noii fabrici Prysmian din Slatina

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, va fi prezent, săptămâna viitoare, la Slatina pentru inaugurarea noii fabrici a Prysmian Group, construită în Parcul Industrial, potrivit unor surse apropiate companiei.

Sursele Gazeta Nouă susţin că Mihai Tudose va fi reprezentantul Guvernului României la ceremonia de inaugurare a noii fabrici Prysmian din Slatina, care va avea loc săptămâna viitoare.

Potrivit reprezentanţilor Prysmian Cabluri şi Sisteme Slatina, ceremonia de inaugurare se desfăşoară marţi, 13 iunie 2017, începând cu ora 13.00.

Pe lângă ministrul Economiei, la eveniment vor fi prezenţi CEO-ul Prysmian Group,Valerio Battista, CEO-ul CEE Region Francesco Fanciulli, Ambasadorul Republicii Italiene la Bucureşti E.S. Marco Giungi, autorităţi locale, reprezentanţi la vârf ai comunităţii de afaceri, companii partenere şi alţi invitaţi speciali.

Agenda ceremoniei include o conferinţă de presă si un tur al noii fabrici.

Construcţia noii unităţi de producţie a SC Prysmian din Parcul Industrial al municipiului Slatina a început în anul 2015 şi s-a finalizat în decembrie 2016. Pentru realizarea acestei investiţii, Prysmian Group a achiziţionat, printr-un contract de vânzare-cumpărare, nu mai puţin de 17 hectare de la Primăria Slatina. Tranzacţia a adus în conturile municipalităţii aproximativ 3,4 milioane de lei. Firma italiană este primul locatar al Slatina Industrial Parc.

Prysmian are facilităţi de producţie în mai mult de 50 de ţări cu 80 de fabrici. În prezent, în noua hală de producţie a SC Prysmian din Parcul Industrial se produc aproape cinci milioane de kilometri de cablu pe an, iar în viitor producţia va ajunge la 10 milioane de kilometri de cablu din fibră optică.