Ministrul Educaţiei, demis în urma unor declaraţii controversate privind cazul Caracal

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, pentru declarațiile „profund greșite” date în cazul Caracal. Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației va fi propus Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”, referindu-se la cazul Alexandrei, fata de 15 ani răpită şi sechestrată după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.

„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

„Am aflat de la televiziune. Nu m-a căutat premierul, din păcate. Eram într-o ședință cu consiliul ministerului”, a declarat Andronescu, la Digi24.

„Aș vrea să explic. Intenția mea era de a spune că, dacă părinții nu le spun, noi la școală avem obligația ca noi la școală să le spunem cum să se ferească de răufăcători. Declația nu avea legătură cu situația. Intenția mea nu era de a o acuza pe Alexandra sau pe părinți”, a precizat ea.

sursa: hotnews.ro