Învăţământ

2020-09-13, 16:03:03

Ministrul Educației, înainte de începerea anului școlar: ”Dacă se întâmplă ceva, trebuie să luăm decizii rapide”

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că autorităţile trebuie să ia decizii rapide cu privire la desfăşurarea cursurilor, pentru a asigura condiţii cât mai bune pentru elevi şi cadrele didactice.


“Suntem într-o dinamică, prin urmare, dacă se întâmplă ceva, trebuie să luăm decizii rapide, să intervenim acolo unde este cazul şi să-i primim pe copii în condiţii extraordinar de bune, pentru că ne preocupă siguranţa şi sănătatea copiilor, dar şi a cadrelor didactice. Cu toţii trebuie să fim sănătoşi, ca să putem să desfăşurăm un act educaţional de calitate”, a declarat ministrul Educaţiei duminică, după o vizită la o şcoală din Măgurele, potrivit românia24.ro.

Monica Anisie a anunţat că va avea, în cursul dimineţii, o întâlnire cu conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru a vedea care este stadiul pregătirilor la unităţile de învăţământ din Capitală.

“Eu merg acum la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, să vedem care este situaţia de ieri şi până astăzi. Am întâlnire cu inspectorii şcolari generali adjuncţi, cu inspectorul şcolar general şi inspectorii pentru dezvoltare instituţională de la fiecare sector în parte”, a precizat ministrul Educaţiei.

Comentarii

Redacţia

2020-09-13 16:03:03

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...