Ministrul Mediului: Pădurea Topana a fost exploatată abuziv şi nesustenabil

Ministrul Mediului, Costel Alexe, spune că a solicitat autorităţilor locale, după ce marţi după-amiază a fost la Pădurea Topana din judeţul Olt, includerea unei noi suprafeţe în fondul forestier. Totodată, el a dispus ca membrii Corpului de Control să rămână în zonă pentru a analiza exploatările din ultimii ani.


Alexe a efectuat o vizită operativă în Pădurea Topana după ce i s-a solicitat punerea sub protecţie a acestei zone, din cauza exploatărilor haotice. Ministrul spune că a găsit arbori de sute de ani tăiaţi „pentru simplu fapt că nu figurau ca fiind trecuți în fond forestier”.

„Am desfășurat astăzi o vizită operativă în teren, în județul Olt, la Pădurea Topana, acolo unde alături de Gelu Puiu, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și de reprezentați ai autorităților din subordinea ministerului am văzut dimensiunea problemelor care ne-au fost semnalate. Corpul de Control al ministrului va rămâne în zonă pentru a analiza exploatările care au avut loc în ultimii ani, dar și modul în care a fost interpretată și aplicată legislația în domeniu, pentru că vă spun sincer am văzut arbori de 200-300 de ani culcați efectiv la pământ pentru simplu fapt că nu figurau ca fiind trecuți în fond forestier”, a declarat Costel Alexe.

Totodată, ministrul a adăugat că a luat decizia de a întocmi în cel mai scurt timp documentația necesară pentru a solicita Primăriei și Consiliului Local al comunei Topana să includă în fondul forestier suprafața de pădure care astăzi nu figurează în fondul forestier și astfel este exploatată arbitrar fără avizul autorităților silvice.

„Din păcate o parte din Pădurea Topana, asemenea mult altor areale naturale, a fost considerată moșie personală, fiind exploatată abuziv și nesustenabil, iar astăzi avem un impact negativ asupra biodiversității și habitatelor multor specii. Îi mulțumesc domnului General Vasile Fulga pentru că a militat constant pentru salvarea acestei frumoase păduri, precum și tuturor avertizorilor publici, oameni de bună credință care îmi semnalează constant cazuri în care natura este masacrată!”, a conchis Alexe.