Văd că în ultimul timp se încearcă o mitizare a primarului, a gospodarului, a omului providenţial de la conducerea unor localităţi de prin vest. Că e vorba despre Bolojan de la Oradea, Hava la Alba sau Boc la Cluj, aflăm despre toţi cât de în interesul cetăţeanului lucrează ei, că uite cât de altfel sunt, dar că îi ţine ţara pe loc.
Aş vrea să spun că nu e deloc aşa. Ne este prezentată o imagine falsă, de PR. Şi aş vrea să subliniez doar faptul că Emil Boc a fost premierul acestei ţări o lungă bucată de vreme. Şi ghici ce? Şi după guvernarea lui, tot fără autostrăzi suntem, tot fără spitale şi tot cu veceul în curte. Când văd acum ştiri pe la televizor cu cât de descurcăreţ este el ca primar, mă întreb cum de uită lumea atât de uşor ce a făcut ca premier.
În anii aceia, a venit Boc la Slatina, la fabrica Pirelli. A aterizat cu elicopterul în zona Stadionului „1 Mai”, a vizitat uzina, a tăiat nişte panglici şi, la plecare, italienii i-au dat un tricou de-al lui Inter Milano peste cămaşa de demnitar şi l-au pus să dea cu mingea la poartă unor copii de pe la Intercampus. La final a dat declaraţii, transpirat şi strâns de gât de tricoul lui Inter. Jurnaliştii din presa naţională îl întrebau despre subiectele de actualitate ale vremii, tăieri de pensii şi salarii, împrumutul FMI, dar eu am avut timp între două declaraţii să-l întreb pe Boc dacă ştie cât câştigă pe lună un muncitor de la Pirelli. A înlemnit, a părut resetat, de parcă îl întrebam cât e biletul de autobuz. S-a repoziţionat repede şi a răspuns că trebuie să fie un salariu bun. Nu era deloc aşa, dar Emil Boc habar nu avea.
Caută
