Modificări în schema de susţinere a crescătorilor de porci Bazna şi Mangaliţa. Înscrierile se pot face pe tot parcursul programului

Guvernul României a luat decizia ca schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc să fie permanent deschisă pentru înscriere, luând în considerare faptul că, pe parcursul Programului crescătorii pot deveni furnizori, iar în consecință, prin proiect se creează cadrul juridic pentru o astfel de înscriere.

Executivul a avut în vedere importanța schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc, precum și numărul însemnat de fermieri care dispun de resurse furajere și doresc să crească porci din rasele Bazna şi Mangaliţa.

În consecință, furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii, în baza cererii, pot solicita înscrierea în Program, pe toată durata de desfășurare a acestuia, cu condiția ca cererea de plată și documentele însoțitoare să se depună cu respectarea termenului prevăzut, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2020.

De asemenea, prin acest act normativ se creează posibilitatea de a fi beneficiari ai schemei, pe lângă crescătorii care dețin exploatații supuse înregistrării sanitare veterinare sau supuse autorizării sanitare veterinare, și cei care dețin tipul de exploatații de animale supuse controlului sanitar veterinar.

Secretarul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deptuaţilor, deputatul de Olt Dan Ciocan, a declarat că modificarea programului va duce, într-un final, la stimularea consumului de carne din cele două rase autohtone.

„Este un lucru firesc faptul că această perioadă s-a prelungit pe toată perioada derulării programului pentru că în trei luni, cât era termenul iniţial, omul nici n-a avut timp să-şi dea seama despre ce este vorba. Acum, înscrierea se poate face până în 2020 şi acesta este un lucru pozitiv pentru că se atinge scopul acestui program, respectiv consumul de carne de porc din rasele autohtone”, a afirmat Ciocan.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2018, este de 4.600.000 lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat.