Administraţie

2019-05-24, 15:35:01

Moţ, despre sala polivalentă: „Eu aş fi renunţat la contract, dar proiectul nu este al primăriei”

Primarul Slatinei, Emil Moţ, spune că dacă proiectul privind construcţia sălii de sport din municipiu ar fi fost al administraţiei locale, ar fi reziliat demult contractul cu firma constructoare.

Moţ a ţinut să precizeze că impasul în care se află proiectul nu ţine de primărie, investiţia fiind făcută de Compania Naţională de Investiţii (CNI). Firma constructoare profită de faptul că nu poate fi penalizată deoarece se află în procedura de reorganizare judiciară.

 „La sala polivalentă suntem într-un impas. Aşa cum am spus de atâtea ori, Slatina şi-a achitat toate datoriile, suntem în avans cu plata cofinanţării, dar din păcate nici CNI n-are ce să facă. Eu aş fi renunţat la contract, dar nu este la noi, la Primăria Slatina”, a declarat Emil Moţ.

În anul 2014, Compania Naţională de Investiţii a preluat lucrarea cu tot cu constructor, firma Vega ’93 Galaţi câştigând deja licitaţia pentru execuţia şi proiectarea clădirii. La scurt timp, societatea a intrat în insolvenţă, autorităţile locale neputân nici să renunţe la contract şi nici să sacnţioneze eventualele întârzieri.

Sala ar urma să aibă o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Pe lângă competiţiile sportive pe care le va putea găzdui, în sala polivalentă vor exista şi spaţii comerciale, dar şi birouri administrative şi săli de conferinţă, iar în faţa clădirii va exista o parcare de 120 de locuri. De asemenea, va fi amenajată o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi, care va oferi posibilitatea organizării de concerte în aer liber.


Comentarii

Redacţia

2019-05-24 15:35:01

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...