Muncă la negru într-un restaurant, din Slatina, amendat cu 30.000 de lei. Amenzi şi pe două şantiere din Strejeşti

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt continuă controalele pentru combaterea muncii nedeclarate. În luna martie, un restaurant din Slatina, a fost depistat cu trei persoane care desfăşurau muncă neclarată, cu timp parţial. De asemenea, două societăţi de construcţii din Strejeşti s-au ales cu amenzi pentru munca la negru, fiind prinse cu două persoane care nu aveau contract de muncă.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 243 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură. 

În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se totodata măsuri de remediere.

În urma controalelor efectuate, s-au identificat 253 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 146 sancțiuni, din care 141 avertismente și 5 amenzi în valoare totală de 83.000 lei.

În luna martie 2021, inspectorii de muncă au identificat 5 persoane care desfășurau muncă nedeclarată (3 persoane cu timp parțial la un agent economic din Slatina, obiect activitate restaurante, amendă 30.000 lei; 1 persoană la un agent economic din Strejești, obiect activitate construcții, amendă 20.000 lei; 1 persoană la un agent economic din Strejești, obiect activitate construcții, amendă 20.000 lei).  Celor trei agenți economici care le foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 70.000 lei”, a precizat Bogdan Ţucă, purtător de cuvânt al ITM Olt. 

De asemenea, în cursul lunii trecute, s-au înregistrat  12 accidente de muncă, soldate cu 11 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă și o persoană accidentată mortal. Evenimentul nefericit s-a produs în data de 8 martie 2021. Un bărbat, în vârstă de 53 ani, angajat al unui agent economic cu profil distribuție produse farmaceutice, a decedat în timpul programului de lucru din cauze patologice – infarct).