Ne trebuie o nouă Ordonanţă 13. CCR certifică, practic, că masele au fost manipulate!

Decizia 392 din 6 iunie a Curţii Constituţionale privind infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de Codul penal la articolul 297, este una cât se poate de clară. Cei mai pricepuţi magistraţi ai ţării au scris negru pe alb că oamenii nu mai pot fi trimişi în judecată dacă încalcă ordine de zi pe unitate, etica dentologiei profesionale, regulamente de organizare internă, fişa postului.

Astfel, omul riscă maximum şapte ani de puşcărie, aşa cum prevede această infracţiune, doar dacă încalcă legislaţia primară, adică doar legi şi ordonanţe ale guvernului. Adică, funcţionarul trebuie să încalce un act adoptat de Parlament şi nu legislaţia secundară.

Noutatea adusă de noua decizie a CCR din această lună este dată de faptul că instituţia reţine că „din perspectiva principiului ultima ratio în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală”.

Curtea a mai reţinut, drept criteriu suplimentar, gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, respectiv necesitatea existenţei unuei anumite valori a pagubei sau a unei anumite gravităţi a vătămării drepturilor sau intereselor legitime rezultate din comiterea faptei.

Astfel, procurorii nu mai pot trimite în judecată şi cere şapte ani de puşcărie pentru că un angajat dintr-o instituţie publică nu a emis o adeverinţă sau pentru că a achiziţionat un pix fără să organizeze licitaţie.

Parlamentarii trebuie să ia act de decizia CCR şi să instituie prag valoric şi să stabilească gravitatea vătămării. Adică renumita Ordonanţă 13 a ministrului Florin Iordache era perfect justificată.

Acum avem nevoie de o noua ordonanţă care să stabilească prag pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Pentru ce oare s-au aprins luminţele în februarie, iar mii de bucureştieni au pierdut nopţi întregi în centrul Capitalei!?

La nici şase luni distanţă, cei mai înţelepţi magistraţi ai ţării certifică, practic, că masele au fost manipulate în februarie şi că este nevoie de o legislaţie clară, predictibilă, şi nu să fie interpretată după bunul plac de către procurori.

În capcanele acestui articol 297 din Codul penal pot cădea şi oameni simpli, care se lovesc de dispoziţiile penale formulate în sens larg şi în termeni vagi, „ce determină un grad sporit de impredictibilitate”, aşa cum susţine CCR în decizia 392 din 6 iunie, şi nu doar oameni politici.