Slatina de Altădată

2012-02-07, 19:37:58

Nică Barbu Locusteanu, un revoluţionar în politică şi învăţământ

Unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848, mare om politic al judeţului şi prefect de Romanaţi, Nică Barbu Locusteanu a fost un permanent susţinător al elevilor merituoşi şi al culturii, contribuind cu importante sume de bani la dezvoltarea învăţământului oltean.

Născut la 24 martie 1821 în satul Leu din judeţul Dolj, ca fiu al lui Barbu Locusteanu şi al Ioanei Poporan, Nică Barbu Locusteanu urmează clasele primare în comuna natală, apoi Şcoala Centrală din Craiova. „A învăţat carte în familie, unde a primit o educaţie morală sănătoasă. Apoi, împreună cu fratele său Dimitrie s-a înscris la Şcoala Centrală din Craiova, absolvind între 1831-1834 clasele începătoare la Şcoala Centrală din Craiova «cu distincţiune», dar familia neputând să-l mai întreţină a trebuit să renunţe la studii. Între anii 1834-1846 a funcţionat în administraţie la unele plăsi din Romanaţi şi Dolj. Când s-a aprins flacăra la Islaz el avea 27 de ani, dar poseda solide convingeri politice”, povesteşte profesorul de istorie Dumitru Botar, în cartea „Fiii Romanaţiului”.

 

Revoluţia din 1848

 

 Nică Barbu Locusteanu a fost unul dintre revoluţionarii cei mai înfocaţi din Ţara Românească. În 1848 a avut o susţinută activitate de mobilizare la sate pentru tabăra militară de la Traian, judeţul Vâlcea, comandată de generalul Gheorghe Magheru.

 

„A participat la revoluţie pentru că vedea în ea un mijloc sigur de înnoire a societăţii. În fruntea concetăţenilor săi şi a altor ţărani din împrejurimi el era hotărât să-şi dea chiar viaţa pentru triumful ideilor noi, izbăvitoare, antrenând masele cu o putere egală cu a lui Radu Şapcă. La 13 iunie 1848, revoluţionarii sosesc la Craiova, aproape întregul oraş alăturându-li-se, dar reacţiunea răspândeşte zvonul că aceştia vor să dea foc oraşului. În aceste momente de derută el împreună cu Iancu Obedeanu au străbătut pe cai străzile Craiovei liniştindu-i pe oameni, spunându-le că revoluţionarii vor să scape poporul de asuprire, de vechile rânduieli. Mulţumit că revoluţia triumfase, se reîntoarce acasă, dar nu stă mult, deoarece cuceririle revoluţionare trebuiau apărate”, notează Dumitru Botar.

 

Prefect de Romanaţi şi anii de exil

 

Timp de un an, în 1849, Nică Barbu Locusteanu a ocupat funcţia de prefect de Romanaţi, până la înfrângerea revoluţiei, când s-a autoexilat în Turcia până în 1857.

 

„La 28 august, Ion Arcescu, administratorul judeţului Romanaţi, demisiona şi în locul lui, la sugestia lui Magheru, este numit Nică Barbu Locusteanu, element curajos şi devotat al revoluţiei. În acest post dă dovadă de demnitate şi bărbăţie mai ales în faţa boierilor reacţionari care doreau să-l înlăture. După înfrângerea revoluţiei, împreună cu alţi patrioţi, pleacă în exil la Braşov, iar de aici la Brusa, în Asia Mică. În timpul exilului, împreună cu I. H. Rădulescu a editat la Constantinopol gazeta «Conservatorul», susţinând cu ardoare în coloanele ei realizarea Statului Naţioanl Român unitar. În acelaşi timp şi-a continuat studiile devenind inginer hotarnic”, povesteşte profesorul de istorie din Caracal.

 

Întoarcerea în ţară şi cariera politică

 

În 1857, Nică Barbu Locusteanu s-a întors din exil, practicând profesia pentru care se specializase, restituind proprietarilor pământurile care le fuseseră luate pe nedrept. Intră în viaţa politică, fiind ales între 1866 şi 1895 deputat şi senator de Romanaţi.

 

„Adept al formei republicane de stat, el a fost în conflict cu regele Carol I încă din primii ani de domnie, acuzându-l că prin afacerile sale jefuieşte ţara. S-a opus cu vehemenţă în 1884 la proiectul de lege privind crearea Domeniului Coroanei, considerând că aceasta este anti-constituţională şi reprezintă un act de servilism al guvernului Brătianu. Convingerea lui era că învăţământul trebuie aşezat pe baze noi, pentru că în şcoală se înrădăcinează în inima copiilor «amoarea de patrie», în special prin predarea istoriei şi geografiei, cerând Guvernului să înfiinţeze şcoli în toate comunele astfel încât copiii ţării să aibă unde învăţa”, adaugă Dumitru Botar.

 

Donaţii şi recunoaştere

 

La vârsta de 74 de ani s-a retras din viaţa politică, iar trei ani mai târziu şi-a alcătuit testamentul prin care a lăsat Prefecturii judeţului Romanaţi averea sa de 245 de hectare, condiţionând-o să întreţină cu banii obţinuţi de pe terenuri învăţâmântul. Nică Barbu Locusteanu moare în anul 1900, fiind înmormântat în comuna natală.

 

„Din veniturile obţinute, 1.200 lei anual erau folosiţi pentru şcoala din satul natal, iar restul, cam 8.500 lei anual, pentru bursele studenţilor săraci, dar merituoşi, din Romanaţi. Biblioteca sa formată dintr-un număr mare de volume, în jur de 1.600 de cărţi, a fost donată gimnaziului «Ioniţă Asan» din Caracal, pentru folosirea elevilor, profesorilor şi a publicului”, explică profesorul de istorie în cartea „Fiii Romanaţiului”.

 

Pe lângă terenurile lăsate urmaşilor, filantropul a lăsat moştenire două volume cu un pronunţat caracter autobiografic: „Amintiri din trecut” (1896) şi „După exil” (1898). Drept recunoaştere pentru acţiunile demarate de Locusteanu pentru sprijinirea învăţământului, şcoala din Leu, comuna natală a acestuia îi poartă numele, la fel şi biblioteca Colegiului „Ioniţă Asan” din Caracal.
 

Comentarii

Redacţia

2012-02-07 19:37:58

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...