A început să promoveze sportul minţii cu mult înainte de a se gândi la festivalul dedicat activităţii care este pentru el un element primordial al culturii, al formării conştiinţei oamenilor. Primii învăţăcei au fost copiii săi, interesul lor pentru şah determinându-l să demareze o campanie în rândul elevilor şcolii din Roşieni. În 1986 s-a hotărât să pună bazele unei competiţii prin care să testeze cunoştinţele şi aptitudinile celor pe care-i instruise până atunci.
Cu timpul, festivalul de şah a devenit un eveniment apreciat chiar şi la nivel internaţional, bucurându-se de foarte mulţi participanţi din afara ţării, în special în anii de după revoluţie.
„Acum zece ani am transformat un fost chioşc al CAP-ului din sat în Casa Binelui, un club de şah, unde ofer cursuri gratuite tuturor celor interesaţi. Nu e prea mare, aşa încât festivalul l-am organizat fie la Căminul Cultural sau la şcoală. Văzând cât de dificil este, mai ales cu găsirea unei clădiri unde să aibă loc competiţia, m-am gândit să mut festivalul la Caracal, dar apoi mi-am dat seama că ceea ce-l face special este tocmai faptul că se desfăşoară în mediul rural şi am renunţat la idee”, povesteşte Nicolae Bădiţă.
Roşieni, un sat scos la lumină prin şah
Sătenii datorează multe acestui festival, fără de care nu ar fi avut asfalt şi nici turişti, cu toate că Roşieni este un sat care are multe de oferit din punct de vedere al cadrului natural.
„Aş putea compara Roşieni cu cea mai veche staţiune din România, Băile Herculane, sunt nişte peisaje superbe aici. Vreau să fac din acest sat de ciumaţi, cum ne-au numit mulţi, o staţiune. Am vrut să facem căsuţe în alb-negru, aşezate ca pătrăţelele tablei de şah pentru a găzdui participanţii la festival şi încă mai sper că voi reuşi cândva”, spune fostul profesor.
Nu regretă că s-a întors la ţară, dar asta nu-l împiedică să-şi amintească cu drag de anii de liceu de la Caracal, când s-a ambiţionat să înveţe Demonul de Lermontov şi l-a recitat în faţa unei săli pline. I-au trebuit câteva luni pentru a memora poezia, dar efortul i-a fost răsplătit prin aplauzele primite de la cei care iniţial nu-i acordau prea mult credit. Tot în timpul liceului a început şi un jurnal, în care scrie fără întrerupere de peste şase decenii şi care crede că ar putea să-l ajute să îşi ducă la îndeplinire planul de dezvoltare a satului.
„Acest jurnal conţine atât de multe evenimente, de la liceu, facultate, unde i-am avut profesori pe Tudor Vianu şi George Călinescu. Nu e numai un jurnal intim, conţine foarte multe informaţii despre societatea românească, despre schimbările prin care a trecut România din 1945 până acum. Dacă l-aş vinde, sigur aş obţine mulţi bani cu care să fac din Roşieni o staţiune”, e de părere Bădiţă.
