Niţă revine în alianţa de guvernare. Oprescu: „Am avut, împreună cu domnul preşedinte Stănescu, o întâlnire cu domnul deputat”

După ce ieri a semnat adeziunea la partidul Pro România, deputatul Mihai Niţă va reveni la ALDE şi va continua să susţină PSD, după o discuţie lămuritoare pe care a avut-o cu preşedintele social-democraţilor din Olt, Paul Stănescu, şi cu preşedintele executiv Marius Oprescu.

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat pentru Gazeta Nouă că mutarea făcută de Niţă a surprins, în contextul în care avea în derulare, alături de social-democraţi, o serie de proiecte locale. Astfel, Mihai Niţă urmează să revină asupra deciziei de trecere la Pro România, tocmai pentru a continua aceste proiecte.

„Este o decizie care pe noi ne-a surprins, mai ales că era unul dintre partenerii noştri de guvernare – adică, dumnealui şi echipa cu care a hotărât să plece de la ALDE - cu care stabilisem nişte proiecte. Astăzi am avut, împreună cu domnul preşedinte Paul Stănescu, şi o întâlnire cu deputatul Niţă, la mine la birou, şi sperăm ca această decizie a lui să fie considerată una greşită şi să se întoarcă. Aşa am vorbit, sperăm să reuşim să facem acest lucru”, a declarat Marius Oprescu.

De menţionat este că mai mulţi oameni de încredere ai lui Mihai Niţă au fost promovaţi, cu sprijinul PSD, în poziţii de conducere a mai multor instituţii publice din judeţ. Cea mai importantă astfel de funcţie este cea de subprefect, ocupată de Florin Dumitru. Şi Marius Bălaşa, fost candidat la Primăria Slatina, este şef la Casa Corpului Didactic ca urmare a acestei înţelegeri din PSD şi ALDE. Plecarea lui Niţă şi a oamenilor săi la Pro România pune în pericol toate aceste poziţii, de aceea deputatul este mai degrabă tentat să revină în alianţa de guvernare.

Mihai Niţă a fost schimbat de la conducerea ALDE Olt cu Ioan Ciugulea, după ce parlamentarul a cerut demisia secretarului general al partidului, Daniel Chiţoiu, şi a părăsit grupul partidului din Camera Deputaţilor. Ciugulea este vicepreşedinte al CJ Olt, tot datorită alianţei cu PSD. Mihai Niţă a mai fost membru al PDL, PC şi ALDE.