Oltenii pot subscrie începând de astăzi pentru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la unu, doi și trei ani şi dobânzi anuale de 3,5 la sută, 4 la sută, respectiv 4,5 la sută. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- în perioada 16 - 30 septembrie 2019, de la unitãțile operative ale Trezoreriei Statului;
- în perioada 16-27 septembrie 2019, prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Românã, din mediul urban, iar în perioada 16-26 septembrie 2019 din mediul rural.
Titlurile pot fi achiziţionate de persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializatã şi au valoare nominală de un leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție de interesul manifestat de investitori.