De la Revoluţie încoace s-au distrus fabrici, uzine şi s-au înstrăinat sub masca privatizărilor patrimoniile celor mai importante societăţi din ţară, iar de ceva timp am început să ne înstrăinăm şi terenurile. Este îngrijorător şi neverosimil cum sute de mii de hectare au fost acaparate de străini după ce oamenii au fost nevoiţi să le vândă pe nimic, bineînţeles cu complicitatea unor autorităţi. Iar dacă lucrurile vor continua, în câţiva zeci de ani românii vor deveni slugi în propria lor ţară. Se spune că dacă îţi vinzi pământul, îţi pierzi identitatea ca neam. Dar se pare că aceasta nu este o problemă de vulnerabilitate naţională în atenţia CSAT.
Mă uit cum suprafeţe întregi de pământ cât o provincie din Transilvania, Moldova şi Banat au fugit de sub picioarele patriei, iar azi nu mai aparţin României. Pe zi ce trece, ne fuge pământul străbun de sub picioare şi rămânem uşor, uşor fără ţară. Iar veniturile holdelor mănoase pe care străinii le scot de pe fostele noastre ogoare zboară spre alte ţări. Nu pot să uit acea lege aberantă de restitutio in integrum a terenurilor prin care românii s-au bătut ca să-şi ia pământurile înapoi, însă guvernanţii şi parlamentarii care s-au perindat de la Revoluţie încoace nu i-au ajutat prin legi pe oameni să-şi muncească pământul şi să-şi organizeze cu folos şi modern producţia agricolă. Iar românii, văzându-se la ananghie, au început să-şi vândă pământurile unor străini haini. Să scape cum or scăpa de pământ, cel mai fertil din Europa.
Mai grav este faptul că de cele mai multe ori chiar autorităţile unor zone i-au încurajat pe oameni să înstrăineze aceste pământuri pe doi bani. Oare cum s-ar putea numi acest gest, decât trădare de ţară? Şi, uite că, în acest fel ungurii pun stăpânire pe Transilvania fără să tragă vreun foc de armă. Păi la ei nu dau nici măcar un centimetru de pământ altora de pe aiurea. Nici cehii, nici polonezii pentru că au guverne şi parlamente patriotice. Noi nu. Trădarea a fost cuvântul de ordine. Nu pot să uit cum s-a făcut privatizarea companiilor de distribuţie a gazelor, a energiei electrice, a companiei de telefonie şi a băncilor.
Cum au devenit, peste noapte, firmele străine „stat în stat” după preluarea pachetelor majoritare ale companiilor româneşti, cu tot cu echipamente şi reţele de distribuţie, pe care regimul Ceauşescu le-a realizat cu sacrificii, şi cum sunt jecmăniţi românii zi de zi de către firmele străine fără ca statul să poată interveni în vreun fel? Iar din toate marile privatizări încheiate după 1990, statul s-a ales cu praful de pe tobă, în condiţiile în care redevenţa plătită de noii patroni e o batjocură.
