Norica Nicolai: „Ştirbu a acţionat de maniera unui comisar sovietic. Îi cer demisia”

Europarlamentarul Norica Nicolai a taxat, sâmbătă, la Slatina, ieşirea preşedintelui Comisiei de cultură din Parlament, deputatul Gigel Ştirbu, care a chemat-o la ordin pe directoarea TVR, după difuzarea de către postul public a interviului cu Sebastian Ghiţă.

Norica Nicolai a declarat că Ştirbu a acţionat de maniera unui comisar sovietic, solicitându-i demisia din funcţia de şef al Comisiei de Cultură.

„Nu pot să nu constat cu o profundă tristeţe  - pentru că foarte mulţi dintre noi suntem liberali vechi, cei care am fondat şi readus valorile liberale în România - că discursul PNL actual a coborât. Chiar ieri ascultam o voce a unui lider de la Olt, a domnului Ştirbu, care dovedeşte în ce major derapaj şi stalinist a ajuns Partidul Naţional Liberal. Să chemi la ordine un director de televiziune pentru că a permis difuzarea unui interviu şi să o faci de maniera pe care domnul Ştirbu, preşedinte al Comisiei de cultură din Parlament, a făcut-o - este maniera în care ar fi acţionat un comisar sovietic  - nu face decât să-l oblige pe domnul Ştirbu la o demisie de onoare, pe care i-o cer astăzi la Olt, din funcţia de preşedinte al Comisiei de cultură. În România, cultura nu înseamnă lupta de clasă, nu înseamnă radicalism, înseamnă respect pentru valorile naţionale, dialog şi toleranţă, iar PNL, prin vocea liderilor lui, a uitat demult să facă asta”, a declarat Norica Nicolai, la Conferinţa judeţeană de alegeri al ALDE Olt.

Eurodeputatul a reiterat lupta pe care o duce ALDE pentru „promovarea valorilor liberale autentice”.

„ALDE a ales să fie singura forţă politică ce reprezintă liberalismul autentic şi realitatea românească o confirmă. Suntem, de fapt, singurul şi cel mai puternic partid liberal prin vocile pe care le promovăm şi prin valorile pe care le promovăm. Din păcate, după 27 de ani, suntem obligaţi să vorbim de aceleaşi valori fundamentale, într-o ţară ca România, o ţară care de zece ani este membră a Uniunii Europene, din 2003 este membră a NATO, iar noi continuăm să ducem mai mult ca oricând o bătălie pentru promovarea valorilor liberale autentice, pentru libertatea cuvântului, pentru democraţie, pentru dreptul echitabil la justiţie. ALDE este, poate, singurul partid din România care face lucrul ăsta autentic, nu mimăm în niciun caz această bătălie, continuăm să o ducem şi cu siguranţă o vom câştiga”, a mai spus Nicolai.