Noul decan al Baroului Olt: „Vreau să le arăt colegilor mei că se poate face avocatură şi altfel”

Avocatul Radu Ţuluca a devenit şi în mod oficial decan al Baroului Olt după ce contestaţia ocupantului locului secund la alegerile de sâmbătă, Costel Defta, a fost respinsă.

Ţuluca a vorbit despre obiectivul său din poziţia de decan al Baroului Olt.

„Contestaţia colegului meu a fost respinsă în unanimitate. Preiau mandatul cu gândul de bine. Vreau să le arăt colegilor mei că se poate face avocatură şi altfel, cu dorinţa de bine şi de solidaritate în breaslă”, a spus el.

Radu Țuluca a obținut 82 de voturi, urmat de Costel Defta cu 80 de voturi, Laurențiu Dincovici cu 23 de voturi şi Mihaela Cârciumaru cu 13 voturi.

Mandatul decanului Baroului Olt este pe o durată de patru ani. Anterior, această funcţie a fost deţinută de avocatul Mihăiţă Bubatu.