Numărul copiilor cu autism, în creştere la Olt

Tot mai mulţi copii sunt depistaţi că suferă de autism. Numai în ultimii doi ani şi jumătate, Serviciul de Evaluare Complexă a copiilor cu handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt a diagnosticat aproximativ 40 de copii care au probleme de acest gen.

Zeci de copii din Olt suferă de autism, însă numai o parte dintre ei sunt cuprinşi în programe de recuperare. Drama copiilor care suferă de autism este un subiect tabu pentru mulţi olteni. De cele mai multe ori, bolnavii trăiesc izolaţi, reuşind cu greu să se integreze.


Aproape 160 de copii autişti în judeţul Olt

 

Potrivit directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, Rădiţa Piroşca, în judeţ există un număr de aproximativ 160 de copii diagnosticaţi cu autism, dintre care peste 141 se află în familia biologică, şapte sunt cu măsură de protecţie specială la asistenţii maternali ai DGASPC Olt şi zece se află în centrele subordonate DGASPC. Dacă ne raportăm la începutul anului 2013, când se înregistrau 120 de cazuri, reiese faptul că în ultimii ani numărul copiilor diagnosticaţi cu autism a crescut cu aproape 40 de cazuri.

 

„La nivelul DGASPC Olt există două centre de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi, în Slatina şi Caracal, care oferă servicii specifice de recuperare gratuite pentru familiile copiilor diagnosticaţi cu autism”, a spus Piroşca.


Pe lângă cele două centre de recuperare de stat, copiii cu autism din judeţ beneficiază din aprilie 2007 de sprijinul Asociaţiei Nagual, prin intermediul unui centru de zi.

 

Autismul poate fi observat înaintea vârstei de trei ani

 

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare ce se caracterizează printr-o capacitate scăzută de comunicare şi interacţiune, relaţionare şi integrare socială şi prin comportamente stereotipe şi repetitive. Copiii cu autism au o dificultate comună în a înţelege lumea înconjurătoare în modul în care o fac ceilalţi copii, motiv pentru care nu comunică.

 

Sunt afectate comunicarea verbală şi cea nonverbală, precum şi relaţionarea cu cei din jur şi prelucrarea informaţiilor primite de la organele de simţ. Există mai multe feluri de autism: autismul infantil, tulburarea Asperger, tulburarea pervazivă de dezvoltare fără altă specificaţie (autismul atipic), tulburarea dezintegrativă a copilăriei şi sindromul Rett. Leo Kanner, psihiatru american, este primul care, în 1943, a observat un grup de copii incapabili să stabilească relaţii şi contacte sociale corespunzătoare cu cei din jur şi a numit acest tip de comportament „autism infantil”.

 

Cuvântul „autism” provine din grecescul „auto”, care semnifică „sine însuşi”. Aproximativ 75% dintre copiii cu autism au şi alte dizabilităţi mentale asociate. Sindromul autist apare la patru-cinci copii din 10.000. Pentru întregul spectru al tulburărilor, după unele statistici, prevalenţa este de unu la 200-300 de copii.

 

Rata pe sexe este de doi-patru la unu pentru băieţi faţă de fete. Autismul la fete are forme mai severe, iar coeficientul de inteligenţă este de obicei mai scăzut. În ciuda existenţei unei metode de terapie, niciuna dintre acestea nu produce singură un efect specific şi durabil, autismul fiind o tulburare pervazivă de dezvoltare cu nevoi pe termen lung.