Numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 a trecut de 900, cu 144 de cazuri noi. Nicio îmbolnăvire nouă, în Olt

144 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Numărul total al celor care au contactat virusul chinezesc a ajuns la 906, dar 86 de pacienţi au fost deja declaraţi vindecaţi şi externaţi. Din păcate, 13 români cu boli preexistente au murit după contactarea COVID-19.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.

În continuare cei mai mulţi pacienţi vindecaţi sunt la Timişoara, 53, dar şi la Bucureşti, 23, Craiova 6, constanţa Doi şi câte unul la Cluj şi Iaşi. 

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

„Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private”, se arată în comunicatul de presă remis de Grupul de Comunicare Strategică.