Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 19.00, conducătorul unei autospeciale SMURD, în vârstă de 40 de ani, care se deplasa pe Şoseaua Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf către Piaţa Victoriei, având în funcţiune sistemele speciale de avertizare acustică şi luminoasă, s-a ciocnit, la intersecţia cu str. Arh. I Mincu, cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani.
În urma impactului, autospeciala SMURD s-a răsturnat.
În ambulanţă se aflau un pacient minor, împreună cu mama sa, ei fiind conştienţi şi cooperanţi. Ei nu au suferit traumatisme, fiind asiguraţi în ambulanţă. Acolo a ajuns o altă ambulanţă pentru a-i prelua.
Şoferii au fost testaţi, rezultatul fiind zero, a transmis Brigada Rutieră.
Din cauza accidentului, a fost aplicată restricţie de trafic pe Şoseaua Kiseleff de la str. Arh. Mincu până la Piaţa Victoriei.