O femeie din Balş a murit după ce a fost lovită de tren

O femeie în vârstă de 65 de ani, din Balş, a murit, luni după-amiază, fiind lovită de un tren. Potrivit primelor informaţii, este vorba despre o sinucidere
Femeia a fost lovită de un tren personal, care circula pe relaţia Craiova Balş. Mecanicul locomotivei a fost cel care a sunat după ambulanţă. Impactul a fost unul violent, iar medicii de la ambulanţă nu au mai făcut manevre de resuscitare.

 „Este vorba despre o femeie cu domiciliul în Balş, în vârstă de 65 de ani, care încerca să traverseze calea ferată. Apelul a fost la 14.09, făcut de către mecanicul de tren. S-a deplasat acolo un echipaj SMURD Balş şi un echipaj cu medic de la Ambulanţă. Medicul nostru a găsit o persoană cu un politraumatism sever, cu traumatism cranio-cerebral cu dilacerare şi multiple facturi ale membrelor şi traumă internă, probabil. Leziunile erau incompatibile cu viaţa, fiind dilacerarea prezentă, nu s-au mai început manevre de resuscitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt, medicul Alina Duminică.

Potrivit unor informaţii, femeia avea locuinţa în apropierea locului unde s-a produs evenimentul. Cazul a fost preluat de poliţişti, din primele informaţii fiind vorba despre o sinucidere.

„În urma unui apel prin 112, prin care a fost sesizat un incident feroviar, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Olt s-au deplasat la faţa locului în vederea efectuării de cercetări. Din primele verificări, se pare că ar fi vorba de un suicid, o femeie, de 65 de ani, din Balş, aruncându-se în faţa trenului, pe secţia de cale ferata 901, în apropierea staţiei CF Spineni, judeţul Olt. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.