O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, aproape 200.000 de doze, ajunge azi în țară

O nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 196.560 doze, soseşte sâmbătă în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, potrivit observatornews,ro, dozele fiind distribuite, după cum urmează:

- Centrul Național de Stocare București: 60.840 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 24.570 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 21.060 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Iași: 24.570 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 21.060 doze.

O parte dintre doze vor ajunge pe aeroportul din Otopeni, iar pentru cele din Cluj-Napoca și Timișoara, încă se așteaptă confirmări.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 22 februarie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

Asemănări şi diferențe între vaccinurile Pfizer şi Moderna

Specialiștii spun că ambele vaccinuri sunt sigure, dar condiţiile de depozitare a dozelor ar putea face diferenţa. Iată asemănările şi deosebirile dintre cele două vaccinuri:

- În privința eficienței, diferența dintre cele două vaccinuri este foarte mică, de doar 0,5%. Studiile au arătat că serul Pfizer previne mai multe îmbolnăviri.

- În cazul vârstnicilor, vaccinul Moderna are o eficiență de 100%, în timp ce Pfizer previne infectarea în 93,7% din cazuri la persoanele cu vârste peste 65 de ani.

- efectele secundare au apărut mai des la cei vaccinați cu serul Moderna. Principalele simptome au fost oboseala, durerea de articulații și frisoanele.

- Vaccinul Pfizer trebuie depozitat și transportat la o temperatură de -80 de grade Celsius, în timp vaccinul Moderna se poate transporta chiar și la 8 grade.

- a doua doză de vaccin Moderna se face după 28 de zile de la prima injecție, în timp ce vaccinul Pfizer se face într-un interval de 21 de zile.