O spărtură apărută la o conductă a dus la sistarea alimentării cu apă. Angajaţii CAO au remediat problema

Miercuri dimineaţă, a apărut o avarie la sistemul de alimentare cu apă, o conductă de pe strada Tunari s-a spart. Angajaţii CAO au fost nevoiţi să sisteze furnizarea apei potabile timp de o oră, între 13.00 şi 14.00, în partea de sus a oraşului.

Din fericire, avaria nu a fost una foarte gravă, astfel că muncitorii Companiei au rezolvat situaţia în aproximativ trei ore. Spărtura s-a produs pe strada Tunari, la blocul S20. Iniţial, s-a încercat remedierea problemei fără sistarea apei.

„Având în vedere complexitatea intervenţiei la reţeaua de alimentare cu apă de pe strada Tunari, blocul S20, scara A, Compania de Apă Olt a întrerupt alimentarea cu apă în partea de sus a municipiului Slatina, de la ora 13.00 la 14.00”,
spun reprezentanţii CAO.

Anunţate încă de săptămâna trecută, în această noapte vor continua lucrările de spălare a reţelelor de alimentare cu apă potabilă.

Astfel, pe 25, 26 şi 27 iulie, de la ora 21.30, până a doua zi, la ora 5.30, se vor face spălări ale reţelelor publice în partea de sus a municipiului Slatina şi în comuna Slătioara. Furnizarea apei nu va fi oprită.