Învăţământ

2019-11-20, 11:44:57

Oficial. Conducerea ISJ Olt, schimbată de ministrul Educaţiei

Ordinul de încetare a detaşării la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt a lui Adrian Bărbulete, Mariana Gheorghe şi Liviu Mitroi a fost semnat, miercuri, de ministrul învăţământului Monica Anisie.

Surse din cadrul ISJ Olt au confirmat faptul că, totodată, a fost emis şi ordinul de numire în funcţie a noii conduceri a instituţiei, ce va fi formată din oameni susţinuţi de PNL.

Astfel, inspector şcolar general a fost numită Daniela Ţîrcomnicu, director adjunct al Colegiului Metalurgic din Slatina.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL Olt, Luminiţa Popescu, preia funcţia de inspector şcolar general adjunct deţinută de Mariana Gheorghe, în timp ce în locul lui Liviu Mitroi vine Victor Iacobescu, profesor de limba română la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” din Slatina, care a mai ocupat această funcţie pe vremea Guvernului Cioloş.

Adrian Bărbulete ocupa funcţia de inspector şcolar general al ISJ Olt din anul 2017. El lucrează de mai bine de şapte ai în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt. În perioada 2010-2012 a fost inspector dezvoltarea resurselor umane, iar din 2012 până în 2017, inspector pentru management instituţional.

Tot din 2017 este inspector şcolar general adjunct şi Mariana Gheorghe. Dumitru Liviu Mitroi a fost numit în funcţia de inspector şcolar general adjunct al ISJ Olt abia în luna septembrie a acestui an. El i-a luat locul Floricăi Grecu. Anterior Liviu Mitroi a fost director al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, una dintre unităţile cu cele mai bune rezultate la examenele de sfârşit de an.

Comentarii

Redacţia

2019-11-20 11:44:57

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...