Ofiţer din cadrul Jandarmeriei Vâlcea, găsit spânzurat într-o pădure

Un locotenent colonel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea a fost găsit spânzurat, marţi după-amiază, într-o pădure din comuna Galicea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că ofiţerul fusese dat dispărut de mai multă vreme.

„A fost găsit în pădure, în comuna Galicea. Este echipa operativă la faţa locului şi se fac cercetări într-un dosar penal. Fusese anterior dat dispărut şi se pare că de la data dispariţiei ar fi fost decedat. Se fac cercetări pentru a se stabili cum au stat lucrurile”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea.

Surse apropiate anchetei au declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre locotenent colonelul Viorel Cristea, în vârstă de 42 de ani, care se afla în concediu de odihnă. El a fost dat dispărut în data de 15 aprilie 2018.

Jandarmul a luptat în Afganistan şi a fost premiat de preşedintele Poloniei.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, Narcisa Bucur, a declarat că toţi colegii sunt şocaţi de vestea sinuciderii colegului lor.

„Vă confirm faptul că a fost găsit spânzurat în comuna Galicea. Este un ofiţer superior din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea. Într-adevăr, fusese dat dispărut de către soţia sa. Vă pot spune că era un ofiţer excepţional, cu rezultate bune, a fost şi premiat. Suntem bulversaţi şi nu ne vine sa credem”,
a declarat reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea.

Sursa: mediafax.ro