Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, propuși din nou drept miniștri

Premierul Viorica Dăncilă insistă cu numirea Liei Olguța Vasilescu şi a lui Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi. A trimis a trei oară dosarele la Cotroceni, de această dată cu mai multe documente, şi cele care lipseau, după cum a transmis şeful statului săptămâna trecută. Anunţul a venit luni printr-un comunicat de presă.

„Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul dimineții, președintelui României, Klaus Iohannis, o scrisoare de răspuns la adresa din 17 ianuarie 2019 privind condițiile de legalitate în legătură cu propunerile de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a doamnei Lia-Olguța Vasilescu și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor. Astfel, propunerile pe care le reiterez de două luni se referă la persoane cu o experiență și o probitate netăgăduite, capabile să exercite înaltele demnități pentru care sunt nominalizate, cu atât mai mult cu cât una dintre nominalizări se referă la o persoană care a mai îndeplinit funcția de membru al Guvernului. Insistența dumneavoastră în a se atașa unui înscris între primul-ministru al României și Președintele țării, acte care să probeze respectarea cerințelor de legalitate, este fără precedent în practica raporturilor constituționale între autoritățile puterii executive și creează premisele pentru ducerea în derizoriu a unor prerogative și raporturi constituționale. Este foarte important de menționat faptul că verificarea îndeplinirii condițiilor de legalitate ale celor două nominalizări a fost efectuată de către secretarul general al Guvernului, prealabil înaintării propunerilor respective către Administrația Prezidențială. Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale prin care doamna Lia-Olguţa Vasilescu să fie numită în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și domnul Mircea-Gheorghe Drăghici să fie numit în funcția de ministru al Transporturilor”, se arată în comunicatul citat.

Sursa: digi24.ro