Olt: 32 de gospodării au rămas fără energie electrică din cauza vântului puternic şi a precipitaţiilor

După ce, miercuri dimineaţa, 20 de gospodării din judeţul Olt erau fără alimentare cu energia electrică, din cauza precipitaţiilor şi vântului puternic, după-amiază, numărul acestora a crescut la 32, deşi mai multe echipe ale distribuitorului aflându-se în teren pentru a remedia situaţia.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Dan Nedeloiu, a declarat că şapte echipe ale distribuitorului de energie electrică se află pe teren pentru a remedia întreruperile care afectează gospodăriile.

Judeţul Olt se află sub atenţionare Cod Galben de precipitaţii abundente şi intensificări ale vântului. Meteorologii spun că în Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 litri pe metrul pătrat, iar izolat vor fi chiar şi 40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50-55 kilometri pe oră. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de până la 80-90 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.

De miercuri dimineaţă, de la ora 9.00, până vineri la ora 6.00, ANM a instituit alertă cod portocaliu de ninsori abundente şi local viscolite în zona montană. Iniţial vor fi afectate zonele montane din vest şi sud-vest, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, iar fenomenele meteo extreme se vor muta apoi în est, cuprinzând Carpaţii Orientali şi de Curbură.

Judeţele care se vor afla sub incidenţa codului portocaliu sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Suceava. Majoritatea celorlalte zone ale ţării, inclusiv Capitala, se vor afla sub avertizare Cod Galben de precipitaţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie mai precizează că vremea se va îndrepta din weekend, iar de săptămâna viitoare temperaturile vor fi în creştere.