Oltencele îşi pot face reconstrucţie mamară dacă îndeplinesc un singur criteriu

Femeile care au suferit o mastectomie din cauza unei boli oncologice pot beneficia gratuit de endoprotezare. Potrivit datelor furnizate de CAS Olt, printre beneficiarele subprogramului din acest an se număra şi oltence.

Subprogramul de reconstrucţie mamară funcţionează de cinci an, iar acesta se adresează pacientelor care au suferit o operaţie de rezecţie totală sau parţială a sânului din cauza unei boli oncologice. Autorităţile finanţează costul endoprotezelor necesare pentru reconstrucţia mamară. Endoprotezele sunt achiziţionate de cele 19 spitale din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Târgu Murş şi Timişoara, ce au fost incluse în program.
 
Oltencele care au nevoie de un astfel de implant trebuie să îndeplinească un singur criteriu. Acestea trebuie să fie fie evaluate oncologic de către medicul specialist, care să avizeze explicit indicaţia de reconstrucţie mamară. În subprogram nu pot fi incluse pacientele care au contraindicaţii medicale, adică cele aflate într-o terapie oncologică, ce nu permite efectuarea tratamentului reconstructiv şi cele cu afecţiuni sistemice severe.

În acest an, în cadrul subprogramului s-a prevăzut tratarea a 165 de paciente care necesită reconstrucţia mamară, costul mediu prevăzut pe bolnav fiind de 2.087 lei. Până la 30 august s-au efectuat 137 de endoprotezări mamare, iar reprezentanţii CAS Olt au dat asigurări că printre beneficiarii din acest an au fost şi oltence.

În această perioadă, Casa Naţională de Sănătate lucrează la proiectele actelor normative care vor reglementa derularea programelor naționale de sănătate, inclusiv a subprogramului de reconstrucție mamară, pentru anii 2019 - 2020. În acest context, instituția așteaptă de la specialiștii din domeniul medical propuneri de îmbunătățire a programelor și subprogramelor naționale de sănătate în beneficiul pacienților și care să asigure totodată creșterea eficienței utilizării fondurilor alocate în acest scop.