Oltenii care deţin câini pot fi amendaţi cu 10.000 lei, dacă refuză să-şi microcipeze patrupedele

Specialiştii DSVSA Olt le recomandă oltenilor să-şi vaccineze câinii şi pisicile împotriva rabiei. Totodată, cei care refuză să-şi microcipeze patrupedele riscă o amendă de până la 10.000 de lei. Sancţiunile continuă şi pentru refuzul proprietarilor de a-şi supune animalele acţiunilor sanitare veterinare.

Medicii veterinari din judeţ au demarat campania de vaccinare antirabică a câinilor şi pisicilor din gospodăriile oltenilor. Specialiştii DSVSA Olt au atras atenţia că vaccinarea contra rabiei a câinilor şi a pisicilor, cu vârsta de peste trei luni, este obligatorie.

„Refuzul proprietarilor de a microcipa câinii, precum şi refuzul prezentării câinilor şi pisicilor pentru efectuarea acţiunii de vaccinare antirabică profilactică se sancţionează conform legii. Astfel, pentru refuzul microcipării câinilor se aplică o amendă cuprindă între 5.000-10.000 lei, iar pentru refuzul de a nu supune animalele acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii, sancţiunea este de 400-800 lei”, spun reprezentanţii DSVSA Olt.

Rabia este o boală transmisibilă la om, incurabilă, cu efecte letale, iar oltenii trebuie să înţeleagă importanţa campaniei de vaccinare şi să acorde sprijin medicilor veterinari pentru prevenirea acestei maladii.